Maia Sandu visează să îmbrace tricoul lui Volodimir Zelenski

În discursul lui Joe Biden de la Varșovia, la un moment dat, spre surprinderea tuturor, președintele SUA a spus: „Președintele Sandu este aici astăzi. Nu sînt sigur că este, dar sînt mîndru să fiu alături de tine și poporul iubitor de libertate din Moldova. Dați-i un rînd de aplauze!

Aproape toată presa înjugată la carul Puterii, împreună cu „analiștii” lor de serviciu, au „tradus” acest pasaj ca fiind unul de mare apreciere la adresa Maiei Sandu, deși Biden nu a remarcat ceva anume în deciziile sale, ci doar a subliniat iubirea de libertate a moldovenilor.

Problema-cheie este însă cu totul alta: DE CE S-A INSERAT EPISODUL MAIA SANDU ȘI MOLDOVA” ÎN ACEST DISCURS AL LUI BIDEN?

Modul eroic în care a fost prezentat acest fragment de 30 de secunde din discursul președintelui SUA nu este doar prelungirea slugărniciei în fața licuriciului, ci arată ceva mult mai grav: ascunderea faptului că acest episod vine la doar cîteva zile de la schimbarea guvernului din Moldova care are drept țintă principală și imediată renunțarea la neutralitatea prevăzută de art. 11, al. 1 din Constituția Moldovei și chiar provocarea Rusiei prin decizia de a demilitariza Transnistria chiar acum!

Cu alte cuvinte, acum cîteva zile, odată cu depunerea jurămîntului de către noul premier Dorin Recean, Moldova s-a arătat disponibilă să intre în război! Faptul că Biden a rostit acele propoziții despre Maia Sandu nu înseamnă altceva decît că schimbarea guvernului Moldovei și noua orientare războinică a Maiei Sandu s-au făcut sub oblăduirea SUA.

Pentru mulți, s-ar putea ca această decizie a conducerii Moldovei să fie un act de curaj, de înaltă vibrație. E în regulă la nivel de discurs, dar oare la fel stau lucrurile dacă se merge pînă la capăt, adică Moldova să intre direct în război cu Federația Rusă?

Vedem cum arată Ucraina, o țară cu mult mai mare și mai puternică decît Moldova, după un an de război: sute de mii de morți, zeci de mii de clădiri bombardate, milioane de refugiați. Putem să ne imaginăm cum ar arăta Moldova după confruntarea cu Federația Rusă?

Gîndiți-vă doar că suprafața Moldovei este de 33.843 km², de 17 ori mai mică față de cei 603.700 km² cît are Ucraina, iar populația Moldovei este de 3.543.341 persoane (fără Transnistria și Tighina), de 12 ori mai mică față de peste cele 43 de milioane de locuitori cît are Ucraina!

Nu aș vrea să văd o Moldovă însîngerată inutil după ce renunță la neutralitatea care-i asigura pînă acum liniștea și pacea, la care Maia Sandu pare dispusă să renunțe din cauza celebrului drob de sare. Să nu fim iarăși mințiți cu amenințarea Rusiei la adresa Moldovei, căci toate declarațiile de acest fel au apărut după declarația Maiei Sandu și declarațiile lui Dorin Recean!

În același timp, vom avea un val uriaș de refugiați din Moldova, în primul rînd către România, dar cei mai mulți către Occident. Cine va rămîne să lupte împotriva Rusiei? Să nu uităm că acum sînt peste 15 milioane de refugiați din Ucraina, risipiți prin toată lumea. Și nu e vorba doar de copii, femei și bătrîni!

Așa cum arată lucrurile acum, problema nu este dacă Moldova se va alătura Ucrainei în războiul cu Federația Rusă, ci cînd, căci lucrurile par deja decise.

Am fi tentați să spunem că e problema vecinilor noștri de peste Prut, numai că Moldova este departe de simplul statut de țară vecină, așa că marea problemă care se va ivi va fi: ce va face România? Și atunci lucrurile se vor complica.

De ce s-a aruncat Maia Sandu pe această pîrtie periculoasă, e greu de explicat. Este ca și cum s-ar fi uitat la televizor la concursurile de slalom uriaș și, fără să știe să schieze, ar decide să participe și ea!

Sigur, nu e puțin lucru să te caute prin mulțime Joe Biden, să ceară aplauze pentru tine, să te invite chiar la o cafea, dar merită să-ți arunci poporul, și așa de chinuit, într-o astfel de catastrofă cum este războiul? Iată un subiect de meditație pentru cuplul Maia Sandu – Dorin Recean.

Îmi pare rău, dar, în sinea mea, eu cred că Maia Sandu vrea să îmbrace și ea tricoul lui Zelenski, să vorbească și ea prin intermediul internetului în toate parlamentele lumii, să se ducă în tricou la regele Marii Britanii sau în congresul SUA și, poate, să vadă cum Moldova cîștigă Eurovisionul.

Mize mici vs tragedii uriașe! Vorba proverbului: te legi la cap fără să te doară. De ce?

Recomanda 18
Ion Spânu 1819 Articole
Author

3 Comentarii

  1. @Al
    Total de acord cu tine. Mai completez si eu un aspect, toate razboaiele sunt declansate de marea finanta camatareasca in scop de jaf si camata prin imprumuturi de razboi si participare la impartirea prazii. Clanul mafiot Rothschild se lauda ca nici un razboi nu are loc decat la ordinul lor.

  2. (continuare)
    A se compara si venitul RELATIV pe locuitor rusia-ucraina inainte de razboi, ambele tari cu resurse foarte bogate.
    IDEM, desantul maidan cia din 2014 a dus tara IN FALIMENT! cu jumatate din teren agricol cedat americanilor, datoria de stat la fel.
    IDEM rusia lui ieltin-(tot)cia, faptul ca putin a redresat-o e una din realizarile politice ale secolului (a se vedea colapsul sperantei de viata in anii 90!!).
    DAR NU PENTRU UE S-A MURIT/ASASINAT PE MAIDAN? UNDE A FOST UE SI BANII EI IN TOT TIMPUL ASTA? DAR SUA SI BANII EI?
    Exista deci ceva mai rau si decat ocupatia (sovietica de ex)?? VIDAREA DEFINITIVA DE POPULATIE ne demonstreza ca da.
    Si ce e gresit aici? DIZOLVAREA NATIONALA e primul obiectiv pe lista mondiala a lui soros. Pardon, soros-cia …

  3. Moldova si asa e intr-o catastrofa demografica uluitoare, mult mai grava decat a noastra, a pierdut 40% din populatie in 30 de ani. De la ciuma neagra din evul mediu nu s-a mai pomenit asa ceva. E efectul pierderii pietei rusesti, perfect complementare; SI AL ABSENTEI ALTERNATIVEI.
    Incompententa economica remarcabila a sorosistei maia (intru totul similara deasantului soros-cia de la noi, va mai amintiti guvernul ciolos? sau mai recent ghinea pnrr, scrofilde, fritz?) executa si ce-a mai ramas, CONFORM MISIUNII.
    E interesant, avem in nucce situatia occidentului in ansamblu: cand esti in faliment total, DOAR RAZBOIUL TE MAI SALVEAZA. Andoasata de nato, odata pauperizata populatia, maiei i-a mai ramas dictatura – si pentru asta va fi ridicata in slava DREPT CAMPIOANA LIBERTATII (idem marionetele tot cia zelenski sau nebunul shaakasvili sau la noi basescu, constantinescu – mutatis mutandis).
    Daca nu ai conflict trebuie sa-l provoci, te ajuta cia-mi6 (sau lunetistii polonezi de pe maidanul 2014, mda crunt cum trece acum warsovia pretenul cel mai bun al kievenilor).
    In final sa mai amintesc ca inainte de 89 in basarabia nivelul de trai era uluitor pentru niste fomisti ca noi, regula casei era ca smantana mai veche de 2 zile se arunca, pana si ungurii cumparau electrice la greu de acolo, de aur nici nu mai zic.
    Oare ce-i costa pe sua si ue sa mentina cel putin nivelul de trai, odata cu injectia maia? cand ai bagat sute de miliarde in ucraina, macar ca ambitie si reclama urbi et orbi? ‘iata ce inseamna un lider soros-cia, iata ce inseamna harvard si lgbt-ul, cumparati si taceti din gura’??
    N-au facut-o, NU E NEVOIE … bani aruncati …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.