Maior: Eu sper că nu vom ajunge la un fel de neorăzboi rece

Directorul SRI, George Maior, a declarat, duminică, vorbind despre securitatea în zonă, că speră că nu se va ajunge la ”neorăzboi rece”.

Întrebat cum evaluează situaţia de securitate în contextul recentelor evoluţii din zonă legate de Ucraina si Rusia şi dacă aceste evoluţii implică şi riscuri interne, Maior a răspuns:

„Eu sper că recentele evoluţii pe care, de altfel, le-am subliniat în trecut, şi uitaţi-vă atent la felul în care, şi din perspectivă instituţională, Serviciul s-a raportat la ameninţările provenind din zona estică, eu sper că nu vom ajunge la un fel de neorăzboi rece. Evident că aceste evoluţii geopolitice au implicaţii relativ la securitatea regională şi securitatea României”, citează Mediafax.

Maior nu crede că este vorba de o amenințare militară directă, fiind totuși necesară o atenție sporită pe linia de contraspionaj.

”În schimb, va trebui să fim foarte atenţi la aspecte legate de stabilitatea regională, aspecte legate de elemente de influenţare a evoluţiilor din regiune prin metode specifice serviciilor de informaţii. Deci atenţie pe linie de contraspionaj sporită, am avut de altfel din totdeauna necesitatea de a crea aici un baraj informativ solid, în această regiune, pe care, de fapt, o avem în vedere şi am avut-o întotdeaunea în vedere, şi necesitatea de a cunoaşte mai bine evoluţiile şi de a încerca să oferim prognoze vizavi de ele”, a mai spus directorul SRI.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.