Maior și „legalitatea” lui

Maior a fost întrebat și despre acuzațiile privind informările transmise de SRI Agenției Naționale de Intergritate

De (I.R.)
Maior și „legalitatea” lui

Maior a fost întrebat și despre acuzațiile privind informările transmise de SRI Agenției Naționale de Intergritate

Fostul șef al SRI, George Maior, în prezent ambasador al României în SUA, a susținut marți la intrarea la audieri la Comisia de control a serviciului, că a acționat „în spiritul legalității” atunci când a luat decizii.

„Consider că mi-am făcut foarte bine datoria în funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii. Serviciul a ajuns una dintre cele mai respectate instituţii în comunitatea de servicii de informaţii occidentală şi nu numai. Consider că întotdeauna am acţionat în spiritul legalităţii”, a declarat George Maior.

Întrebat despre acuzațiile privind informările transmise de SRI Agenției Naționale de Intergritate privind mai mulți miniștri USL, dar și pe numele actualului președinte Klaus Iohannis, Maior a precizat: „Nu a fost probată nicio acuzație. Aceea nu este o acuzație. SRI transmite informații, nu directorul, informația e transmisă de Serviciu”.

 

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. MAIORsi BASESCU,doi dintre securistii,si capii sistemului…! dei conduc si au influenta pri oamenii pe care i-au avansat si pus in functii de conducere si de raspundere…! ein fac parte din statul paralel pdentru ca sunt printre ce-i care au format si alcatuiesc statul paralel…! va veni si rindul lor ca sa raspunda in fata legii romane pentru toate magariile si furturile,perntru toa raul si excrocheriile pe care le-au facut tarii romanesti si romanilor…! BASESCU,vrea ca sa scape si sa fuga in REPUBLICA MOLDOVA unde si-a si facut partid politic si i-si doreste ca sa cvandideze l-a presedintia acestei tari in viitorul foarte apropiat…!

  2. „Serviciul a ajuns una dintre cele mai respectate instituţii în comunitatea de servicii de informaţii occidentală …”-asta e adevarul, pe Maior NU l-a interesat pozitionarea SRI in societatea romaneasca, el a lucrat pentru comunitatea occidentala. D-aia a si fost rasplatit si trimis ambasador, CONTRAR TUTUROR PRACTICILOR SI PREVEDERILOR LEGALE DIN INTREAGA ISTORIE A UMANITATII.

  3. O imagine sugestiva pentru “re-branduirea raului” in RO sec XXI. Lipseste parca din fotografia de „famiglie” comisarul tisminetkian, realul ambassador ideologic de pe Potomac, hermeneutul “anticommunismului de laborator”, “profesorul” ce i-a dirijat pe cei doi agenti de influenta cf intereselor “democratilor globali”… 2 personaje toxice desantate din Infern in Istoria romanilor ,printre altele, 2 instrumente ale anarho-tiraniei plasate in “campul tactic romanesc” de profesionistii administrativi ai haosului si ai faradelegii controlate…

  4. multi din cei care nu respecta legea(ea trebuie respectata in litera si spiritul ei)spun ca respecta „spiritul legii”!!

  5. Intelegem ca SRI este util si respectat in Occident !! Pai atunci sa nu se mai numeasca ROMAN, Serviciul Roman de Informatii….Sa-si spuna SERVICIUL OCCIDENTAL DE INFORMATII DIN ROMANIA !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.