Clienţii unui mall din Alba Iulia au fost evacuaţi, sâmbătă seara, în urma unui incendiu provocat cu o brichetă luată de pe un raft de un copil, în zona de menaj a unui supermarket.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alex Crişan, un pompier aflat în timpul liber a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit, în cursul serii de sâmbătă, într-un supermarket dintr-un mall din Alba Iulia. După ce a lichidat incendiul, acesta a sunat la 112, iar la faţa locului s-a deplasat de urgenţă o autospecială de stingere cu apă şi spumă pentru ventilarea spaţiilor şi asigurarea măsurilor specifice.
„Cu privire la evenimentul petrecut în această seară la Carolina Mall, vă informăm ca incendiul a fost lichidat de către un pompier aflat în timpul liber, ulterior acesta anunţând pe 112 evenimentul. În acest sens, la faţa locului s-a deplasat de urgenţă o autospecială de stingere cu apă şi spumă pentru ventilarea spaţiilor şi asigurarea măsurilor specifice”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Alba.
Alex Crişan a menţionat că pompierii au stabilit drept cauză a incendiului „jocul copiilor cu focul”. Mai exact, un copil care a rămas nesupravegheat a folosit o brichetă, luată de pe un raft, în urma căreia s-au aprins câteva obiecte din material plastic.
Clienţii aflaţi în mall la momentul declanşării incendiului au fost evacuaţi.
Sau incepe sa devina nesigur sa mergem la mall pt ca unii pot avea idei si parintii nu sunt sanctionati?
Il pun judecatorii pe parintii buni de platA, nu 1milion de lei ca pe alti incendiatori de malluri
Nimic nu arde dintr-o data. Nici un incendiu nu izbucneste asa dintr-o data. Nici macar daca este material textil, plastic. Nimic ce nu poate fi stins imediat, chiar aruncand haine peste flacara – iar in magazinele astea uriase sunt stingatoare, nu? Acolo a fost mai mult decat o bricheta si „materiale”. Ori o scurgere de gaz, ori, poate, daca era magazin cu produse de infrumusetare, diluant, uleiuri, da, atunci este altceva.
Asta-i o glumă proastă? Păi dacă a stins incendiul „omul aflat în timpul liber”, de ce au mai evacuat clienții după ce au venit pompierii? Parcă-i un film cu proști. Puteau să facă „cercetarea” și să stabilească de la ce a pornit incendiul și fără să evacueze clienții. Prostie sau incompetență!?!?
„Prostie sau incompetență!?!?” sau interes?