Mama polițistului Gigină: „Ne-a spus că are probleme cu ABS”

Bogdan Gigină, polițistul care a murit anul trecut în timp ce-l escorta pe Gabriel Oprea, avea probleme la sistemul de frânare a motocicletei, potrivit mamei sale. Femeia afirmă pe pagina sa de Facebook că polițiștii scoteau bani din buzunar să-și repare motorul sau mașina din dotare.

„În urmă cu două zile de accident Bogdan ne-a spus că are probleme cu A B S. Încercase să repare, dar i s-a răspuns ca de fiecare dată că nu sunt piese. De cele mai multe ori ei scoteau bani din buzunar să-și repare motorul sau mașina din dotare”, a scris pe rețeaua de socializare Carmen Gigină.

Tânărul polițist a decedat în luna octombrie a anului trecut în timp ce îl escorta pe timp de ploaie, de la urgențe închipuite, pe Gabriel Oprea.

Tatăl lui Bogdan Gigină afirma recent că fiul său a refuzat în acea seară să asigure traseul ca antemergător, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, dar a fost păstrat pe post pentru că „nimeni nu îndrăznea să facă asemenea cereri către Gabriel Oprea”.

„Pentru noi, părinţii, singura vină a lui Bogdan este că s-a supus ordinului unor mizerabili, care habar nu au de regulamentul intern al instituţiei, precum şi de legile acestei ţări. Spun asta pentru că ştiu că în seara zilei de 20 octombrie 2015, Bogdan a refuzat să asigure traseul ca antemergător, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Cererea a fost făcută verbal către superiorii BPR care îl însoţeau în acea seară. Aceştia puteau, conform legii 188/99 să îl retragă, dar indolenţa a fost prea mare.Ce contează că a murit un om care avea o viaţă înainte! Nimeni nu îndrăznea să facă asemenea cereri către Gabriel Oprea”, a scris tatăl poliţistului pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, acesta a spus că fiul său muncea şi 18 ore pe zi doar pentru a fi deplasat un oficial de la restaurant la toaleta proprie şi înapoi.

„Un alt lucru pe care nu şi l-a amintit nimeni a fost accidentul colegului de schimb, antemergător în aceeaşi coloana a lui Gabriel Oprea, accident survenit tot într-o intersecţie din Bucureşti din cauza aceleiaşi „viteze reduse” cu doar câteva zile înainte de trecerea în nefiinţă a lui Bogdan. Omul a rămas imobilizat timp de câteva săptămâni. În data de 20 octombrie 2015 a fost desemnat Bogdan pentru coloana oficială a lui Oprea, deşi, conform graficului de prezenţă din ziua aceea, Bogdan avea program de opt ore. Accidentul survine în ora 12 de program. Erau zile când programul sărea de 16, 18 ore…doar pentru a fi deplasat oficialul român de la restaurant la toaleta proprie şi retur ballroom”, a acuzat tatăl poliţistului mort.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8517 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.