Liderul PSD Liviu Dragnea a explicat duminică câtă avea mână liberă va avea ministrul propus la Finanțe Eugen Teodorovici să acționeze.
„Eugen Teodorovici, ca orice ministru din Cabinet, are mână liberă atât cât îi permit Constituţia şi Legea de organizare a Guvernului. Decizia finală o ia tot timpul prim-ministrul şi, dacă sunt decizii care ţin de politicile publice asumate în program prin coaliţia de guvernare, trebuie să fie şi decizia în coaliţia de guvernare. Noi am avut discuţii cu fiecare ministru şi fiecare are mână liberă să propună şi să argumenteze. Orice propunere care este benefică va avea susţinere”, a afirmat preşedintele PSD.
Eugen Teodorovici a fost propus de PSD ministru al Finanțelor, după ce, în calitate de președinte al Comisiei de buget-finanțe din Senat, s-a remarcat ca unul dintre contestatarii schimbărilor fiscale.
Întrebat vineri ce măsuri dorește la Ministerul de Finanțe, Teodorovici a răspuns: „Ce măsuri se justifică. Ca să fie foarte clar, și atunci când am avut argumente la nivelul Senatului, în Comisia de buget-finanțe, am avut punctul meu de vedere. Ați văzut că de fiecare dată, în Parlament, unele decizii s-au modificat, pentru că au fost argumente. Poate că a fost acea lipsă de comunicare pe care cu toții am invocat-o, și din partea Executivului, și din partea Parlamentului și, de multe ori, din partea partidului, deci eu zic că o comunicare mai bună va duce la soluții mai bune”.
Teodorovici preciza totodată că nu a discutat cu liderul PSD, Liviu Dragnea, despre ce își propune să facă.
Treaba ahasta cu mână liberă nu prea e bine. !!!!!!!!! Si alți au avut tot mână libera și unde s-a ajuns. ??? RESPECTAREA; CONSTITUȚIEI ȘI A LEGULOR E DEVIZA !!!!!!!