Ministerul Sănătăţii (MS) precizează cu privire la arestarea preventivă a managerilor de la Spitalul „Bagdasar Arseni” şi de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” că le-au fost suspendate contractele de management, iar în perioada următoare urmează a fi numite conduceri interimare în cele două unităţi medicale.
Ministerul Sănătăţii subliniază, că art.13 din contractul de management prevede că acesta se suspendă de drept şi în cazul în care managerul este arestat preventiv, în condiţiile Codului de procedură penală, într-o precizare postată sâmbătă pe Facebook.
„Cu alte cuvinte, cele două contracte de management sunt deja suspendate din momentul în care judecătorii au dispus arestarea preventivă. Respectând prevederile legale, urmează numirea unui management interimar”, se mai menţionează în precizarea Ministerul.
Dan Nicolae Straja, managerul Institutului Oncologic ”Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”, şi Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă ”Bagdasar Arseni”, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Reţinuţi joi de procurorii DNA, ei sunt acuzaţi că au luat mită pentru a asigura derularea unor contracte de achiziţii.