Cotidianul.ro vă prezintă avanpremiera finalei Champions League şi informaţii inedited din istoria principalei competiţii fotbalistice de club din Europa.
În această seară, la ora 21.45 (ora României), ochii întregii planete sunt aţintiţi spre stadionul Wembley din Londra, unde în finala CL se dispută unul dintre cele mai aşteptate meciuri de fotbal din ultimul deceniu. Întâlnirea a primit deja titulatura de „meci al secolului” şi nu doar pentru că se joacă cu cel mai preţios trofeu european pe masă, ci şi pentru că ambele echipe sunt considerate ca fiind cele mai puternice din lume la ora actuală. Barcelona de trei ani de zile desfiinţează pe galacticii de la Real Madrid, iar cei de la United domină de cinci ani (patru titluri şi-au loc 2) un campionat cu un cvintet Chelsea, Manchester City, Arsenal, Liverpool şi Tottenham de 24 de carate. Nu în ultimă instanţă, lumea fotbalului aşteaptă acum după cvadruplul duel Messi – Ronaldo a doua manşă a duelului Messi – Rooney, prima dându-i câştig de cauză în 2009 argentinianului. De asemenea, suntem în faţa celei de-a doua manşe dintre cei de pe banca tehnică: bătrânul Ferguson (din 1986 la United), cel căruia îi trebuie un camion de mare tonaj pentru a-şi transporta toate trofeele câştigate cu „diavolii roşii”, contra lui „Pep” Guardiola, cel care l-a redus la tăcere pe marele Mourinho. De altfel, vineri cei doi antrenori au dat declaraţii sugestive. Ferguson: „Suntem în progres faţă de finala din 2009”; Guardiola: „Dacă jucăm cum am făcut-o în 2009, nu pierdem”.
Echipele probabile şi supravieţuitorii
Manchester United
Van der Sar (40 ani) – Fabio (20), Ferdinand (32), Vidic (29) (cpt.), Evra (30) – Valencia (25), Park S. (30), Giggs (37), Carrick (29) – Rooney (25), Hernandez (22).
FC Barcelona
Valdez (29) – Alvez (28), Mascherano (26), Pique (24), Puyol (33) (cpt.),– Busquets (22) – Xavi (31), Iniesta (27) – Messi (23) – Pedro (23), Villa (29).
Van der Sar, Ferdinand, Vidic, Evra, Carrick, Park S, Giggs şi Rooney de la United, Valdez, Puyol, Pique, Xavi, Busquets, Iniesta, Pedro şi Messi au fost în teren şi la finala din 2009. La britanici din echipa de acum doi ani, Berbatov, O’Shea şi Scholes vor fi pe banca de rezerve, iar la catalani, Keita se va afla de asemenea în postura de rezervă.
În loturile pregătite pentru finală, nu este nici un absent pe motive medicale, un singur jucător, Pinto, rezerva lui Valdez, fiind în stare de suspendare.
Omul cu 5 cupe europene se retrage după meci
Meciul de astăzi este ultimul din carieră pentru portarul celor de la United, Van der Sar. El şi-a anunţat retragerea din activitate, deşi în urmă cu două zile declarase că s-ar putea răzgîndi. Van der Sar a câştigat 2 Ligi ale Campionilor (în 1995 cu Ajax şi în 2008 cu Manchester), 1 Cupă UEFA (1992 – Ajax), 2 Intertoto (1999 – Juventus, 2002 – Fulham), 1 Cupă intercontinantală cu Ajax (1995) şi Campionatul Mondial al cluburilor cu United în 2008. Portarul britanicilor are 130 de selecţii în naţionala Olandei, iar în sezonul 2008-2009 din Premier League, nu a primit gol timp de 1.311 minute.
Info finală
- Prim-ministrul Spaniei, José Luis Rodríguez Zapatero, nu mai merge la meci fiind reţinut la o reuniune de partid
- Şi-a anunţat prezenţa în loja VIP prinţul de Asturia, Don Felipe de Borbón y Grecia, fiul cuplului regal al Spaniei
- Se estimează că meciul va fi urmărit de 350 de milioane de telespectatori de pe întreg mapamondul
- Transmisiile tv vor beneficia de 90 de camere de luat vederi
- 155 de comentatori aflaţi la faţa locului vor transmite în direct
- Prima de victorie pentru spanioli este de 750.000 euro de jucător, iar la britanici, de 350.000 de lire sterline
- Învingătoarea ve obţine 9,13 milioane euro, iar învinsa, 5,66 milioane euro
A treia finală Manchester United – FC Barcelona
Finala de pe Wembley este a treia dintre cele două super-echipe. Prima finală a avut loc acum 20 de ani, în Cupa Cupelor (competiţie care s-a ţinut până în 1999 – n.a.), şi a fost câştigată de englezi cu 2-1. De menţionat faptul că autorul ambelor goluri de la Manchester, internaţionalul galez Mark Hugues, a fost între 1986 şi 1988 jucătorul Barcelonei, unde a venit de la…Manchester. Hugues nu a jucat decât un sezon la catalani, fiind împrumutat în sezonul 1987-1988 la Bayern Munchen, după care s-a întors la Manchester.
Cea de a doua finală între cele două echipe, de această dată în Liga Campionilor, s-a jucat în 2009 şi a fost adjudecată de Barcelona. În meciuri oficiale cele două echipe s-au întâlnit de 10 ori. Vă prezentăm rezultatele înregistrate:
1983-84 (Cupa Cupelor): 3-0 şi 0-2
1990-91 (Cupa Cupelor): 2-1 (finală)
1994-95 (Liga Campionilor): 2-2 şi 0-4
1998-99 (Liga Campionilor): 3-3 şi 3-3
2007-08 (Liga Campionilor): 0-0 şi 1-0
2008-09 (Liga Campionilor): 0-2 (finală)
Statisticile finalistelor în CCE/LC
* Manchester United a jucat în CCE/LC 228 de meciuri. A câştigat 130, a terminat la egalitate 55 şi a pierdut 43. A înscris 429 de goluri şi a primit 211. În 52 de meciuri englezii nu au înscris, iar în 99 nu au primit gol.
* FC Barcelona a jucat în CCE/LC 220 de meciuri. A câştigat 125, a terminat la egalitate 53 şi a pierdut 42. În 34 de meciuri nu a reuşit să înscrie, iar în 93 nu a primit gol.
* Manchester United a câştigat de trei ori Liga Campionilor, a mai jucat o finală şi a ajuns de 7 ori în faza semifinalelor . De menţionat că englezii au jucat semifinala contra lui AC Milan din 1958 la trei luni după groaznicul accident de avion suferit la întoarcea de la Belgrad, după returul sferturilor de finală contra celor de la Crvena Zvezda. În accident a pierit mai mult de jumătate din echipă.
* FC Barcelona a câştigat tot de trei ori trofeul, a mai jucat trei finale, iar de 6 ori s-a oprit în semifinale.