Ghiţă, așteptat la „portița” Comisiei pentru SRI

Comisia SRI este interesată să aibă dialog cu Sebastian Ghiţă, existând condiţiile tehnice şi legale pentru acest lucru, a declarat, marţi, preşedintele acestui for, senatorul PSD Claudiu Manda.

„Aşa cum am mai spus, suntem interesaţi să avem acest dialog cu Sebastian Ghiţă. Avem condiţiile tehnice şi legale, lucru care nu a fost atunci când înţelesesem din spaţiul public intenţia domniei sale de a avea o discuţie cu comisia”, a spus Manda, întrebat despre audierea lui Ghiţă, în condiţiile în care acesta a intrat, recent, în direct la emisiuni televizate.

„Am văzut intervenţiile domniei sale în presă. În măsura în care doreşte să existe această audiere, sigur că trebuie să facem chestiunile tehnice şi să facem o audiere. Depindem foarte multe de domnia sa. Noi nu i-am adresat oficial o adresă scrisă, sunt lucrurile cumva prin spaţiul public parcurse. Dacă doreşte, sigur că poate să ia legătura cu noi, pentru că nu ştiu cum am putea noi să luăm legătura cu domnia sa. Cred că există un număr de telefon”, a adăugat Manda.

El a arătat că audierea se poate face din punct de vedere tehnic oricând prin videoconferinţă.

„Ştim cu toţii că domnul Ghiţă a intervenit prin videoconferinţă la unităţile de instanţe – deci tehnic există această soluţie. Singurul lucru care trebuie să se îndeplinească este să existe acel moment şi dorinţa domniei sale şi programul comisiei, în aşa fel încât să putem să discutăm. Având în vedere că a venit în spaţiul public de două zile încoace, cred sau sper să fie în continuare la fel de interesat şi de doritor să aibă o discuţie cu comisia şi să lămurim diferite aspecte pe care a început să le spună la un moment dat. Şi sunt sigur că mai are lucruri de spus”, a adăugat Manda.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Il ademeneste sa treaca Dunarea inot inapoi,dar nu se gandeste ca trebuie sa se si intoarca in Serbia,de unde atata energie! Mai Manta ,pana una alta ala e fugar dat in urmarire internationala prin Interpol si tu incalci legea incercand sa te combini cu el!Sau vrei dopar sa il intrebi ce mai face,erati prieteni?Ai rabdare, in aduce Titi (tudorel Toader) in tara ,de Paste…cum care paste?

  2. Cât de proști sunteți,.. Un tâlhar notoriu vă joacă pe degete, va insultă, vă inscenează iar voi in loc să stați de vorbă cu el la vorbitor, la interogatoriu, vă lamentați cum oare să procedați să nu-l jigniți, doar știe prea multe.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.