Mai multe sute de persoane au manifestat cerând demisia președintelui Petro Poroșenko și a guvernului său, acuzați că sunt lipsiți de inițiativă în fața Rusiei și că tolerează corupția, scrie AFP.
Manifestanții, printre care mulți pensionari și indivizi în ținută de camuflaj prezentându-se ca foști luptători împotriva rebeliunii proruse din estul țării, au votat simbolic o rezoluție în care s-au pronunțat pentru „destituirea guvernului actual” și „declararea alegerilor prezidențiale și legislative anticipate”.
„Oamenii care se întorc de pe front văd că viața se deteriorează, corupția nu se reduce, iar taxele locale cresc continuu”, a declarat Liubov Ukrainciuk, prezentându-se ca fiind una dintre fondatorii mișcării RPS (Forțele revoluționare de dreapta), necunoscută până în prezent.
„Puterea nu corespunde idealurilor Pieței Independenței Maidan, este incapabilă să îi apere pe ucraineni de agresiunea”rusă, a continuat ea referindu-se la anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea în martie 2014 și la sprijinul acordat separatiștilor proruși din estul Ucrainei, unde luptele împotriva armatei ucrainene au făcut peste 9.000 de morți în 22 de luni.
Manifestația s-a desfășurat în Piața Independenței din Kiev, loc simbolic al revoltei proeuropene, la o zi după comemorarea represiunii sângeroase a acesteia în urmă cu doi ani.