MapN: O aeronavă cu peste 40 de români din Libia aterizează la ora 1.30 la Bucureşti

O aeronavă C-130 Hercules a MapN, având la bord peste 40 de români evacuaţi din Libia, va ateriza în această noapte, în jurul orei 01.30, pe Aeroportul Henri Coandă, informează Ministerul Apărării Naţionale, potrivit Merdiafax.ro. Aflată în cea de-a patra misiune din cadrul podului aerian Bucureşti-Tripoli, aeronava militară de transport C-130 Hercules a aterizat marţi, […]

De cotidianul.ro - Autor

O aeronavă C-130 Hercules a MapN, având la bord peste 40 de români evacuaţi din Libia, va ateriza în această noapte, în jurul orei 01.30, pe Aeroportul Henri Coandă, informează Ministerul Apărării Naţionale, potrivit Merdiafax.ro. Aflată în cea de-a patra misiune din cadrul podului aerian Bucureşti-Tripoli, aeronava militară de transport C-130 Hercules a aterizat marţi, […]

O aeronavă C-130 Hercules a MapN, având la bord peste 40 de români evacuaţi din Libia, va ateriza în această noapte, în jurul orei 01.30, pe Aeroportul Henri Coandă, informează Ministerul Apărării Naţionale, potrivit Merdiafax.ro.

Aflată în cea de-a patra misiune din cadrul podului aerian Bucureşti-Tripoli, aeronava militară de transport C-130 Hercules a aterizat marţi, la ora 19.15, pe aeroportul din capitala Libiei, de unde
va prelua 72 de persoane, din care 41 de români şi 31 de cetăţeni străini (bulgari, germani, danezi, britanici, americani, canadieni, bosniaci, ucraineni, ruşi), informează MApN.

Avionul militar va decola, în această seară, către România, cu o escală pentru realimentare pe Aeroportul din La Valletta (Malta), urmând să aterizeze pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, după ora 01.30.

Aeronava militară C-27 J Spartan rămâne în aşteptare pe aeroportul din Malta, pregătită să execute noi misiuni de evacuare a altor cetăţeni români, în funcţie de necesarul de zboruri stabilit de MApN şi MAE.

MApN precizează că, odată cu această misiune, numărul total al persoanelor evacuate din Libia cu aeronavele Armatei României ajunge la aproximativ 300 de cetăţeni români şi străini.

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, care coordonează activitatea celulei de criză din minister, a dispus măsuri pentru ca toate misiunile aeronavelor militare româneşti să se desfăşoare cu operativitate, astfel încât toţi cetăţenii români aflaţi în dificultate în Libia, care solicită repatrierea, să ajungă în siguranţă în România.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.