Marea Britanie a mobilizat avioane de luptă

Două avioane britanice de luptă au fost ridicate sâmbătă de la sol de la o bază din Scoţia, după o incursiune a unor aeronave ruse, a anunţat Ministerul britanic al Apărării, citat de Reuters.

„Două (aeronave – n.r.) Typhoon au fost trimise în această dimineaţă (sâmbătă – n.r.) de la RAF Lossiemouth, în cadrul sistemului RAF de Alertă pentru Reacţie Rapidă, în replică la două avioane ruse care au intrat în spaţiul aerian britanic”, a anunţat Ministerul într-un comunicat.

„Ambele avioane s-au întors în siguranţă la RAF Lossiemouth”, au adăugat autorităţile.

Potrivit sursei citate, Marea Britanie ridică în mod reguulat de la sol avioane de luptă pentru a intercepta aeronave ruse în apropiere de spaţiul său aerian. Interceptările de avioane ruse de către NATO s-au înmulţit în ultimii ani, pe fondul tensiunilor dintre Occident şi Moscova, în urma războiului din Ucraina, se mai arată în sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.