Marea Britanie ar putea „devia” spre o IEŞIRE DIN UE dacă Uniunea nu va fi reformată

SURSA Mediafax prin REALITATEA.NET

Marea Britanie ar putea „devia” spre o ieşire din Uniunea Europeană dacă Blocul comunitar nu va fi reformat, ar fi urmat să declare la Amsterdam premierul David Cameron, care şi-a amânat discursul din cauza crizei ostaticilor, informează AFP.

Conform Downing Street, David Cameron consideră că există trei probleme majore în cadrul UE: în afară de criza din zona euro şi de lipsa de competitivitate faţă de statele emergente, „există o prăpastie între instituţiile UE şi cetăţeni, prăpastie care s-a accentuat în ultimii ani”. „Această lipsă de legitimitate democratică şi de adeziune este resimţită intens în Marea Britanie”, adaugă şeful Guvernului britanic.

„Dacă nu vom aborda aceste probleme, există riscul ca Europa să eşueze şi ca britanicii să devieze spre o ieşire” din Blocul comunitar, avertizează liderul conservator. „Nu vreau ca acest lucru să se întâmple. Vreau ca Uniunea Europeană să fie un succes, vreau o relaţie între Marea Britanie şi UE care să ne menţină în cadrul Uniunii”, a subliniat David Cameron.

 
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.