Marea familie a dansului se reuneşte la Viena

Din septembrie 2010, Baletul Operei din Viena are un nou director. Când Dominique Meyer a anunţat că i-a propus lui Manuel Legris să preia conducerea Baletului din Viena, marea famillie a dansului s-a bucurat. Dansator-stea al Operei din Paris, considerat cel mai bun dansator din lume, Legris este cunoscut pentru charisma sa, pentru calităţile sale de antrenor şi pentru obsesia pentru perfecţiune. Apoi au urmat îngrijorările: „Are mult curaj. O să-l omoare”, a declarat categoric Jiri Kylian. Sindicatele Operei din Viena şi mai ales cel al Baletului au o reputaţie sinistră.

Manuel Legris a fost numit „danseur-etoile” de Rudolf Nureyev, în 1986, fără a trece prin stadiul de prim-balerin, după reprezentaţia cu „Raymonda”, în care a avut rolul Hean de Brienne, pe scena Metropolitan Opera din New York, contrar obiceiului de a consacra „danstorii-etoile” la Paris. Interpretarea rolurilor marelui repertoriu a dezvăluit multiplele fateţe ale talentului său. În afara calităţilor intrinsece – tehnica ireproşabilă şi excelenta expresivitate – se impune ca un partener de excepţie, trecând cu uşurinţă de la repertoriul clasic la cel contemporan. Este solicitat de cei mai mari coregrafi: William Forsythe, John Neumeier, Jiri Kylian, Jerome Robbins…

Manuel Legris pe scena Operei din Paris

Reputaţia lui a depăşit repede frontierele. Este invitat de cele mai prestigioase companii, ca London Royal Ballet, New York City Ballet, Ballet Nacional din Cuba, Tokyo Ballet, baletele din Monte-Carlo, Stuttgart şi Hamburg, unde John Neumeier creează special pentru el „Spring and Fall” şi „A Cinderella Story”. Ca invitat de marcă apare pe toate scenele lumii, de la Scala din Milano la Metropolitan, de la Opera de Stat din Viena la Balşoi Teatr din Moscova sau Mariinski din Sankt Petersburg. Dansează împreună cu cele mai mari balerine, printre care Evelyn Hart, Dominique Khalfouni, Alessandra Ferri, Lorna Feijoo şi Diana Vichneva. Străbate lumea cu compania sa, „Manuel Legris et ses Étoiles”, fondată în 1996 împreună cu Monique Loudières, în dorinţa de a permite tinerilor dansatori să interpreteze roluri la care nu aveau încă acces pe scena operei şi să lucreze cu mari coregrafi. Compania este invitată regulat în Japonia. În februarie 2000, în timpul unui turneu la Tokyo, Ishin Shinoyama publică volumul „Manuel Legris la Opera din Paris”. În 2003 realizează două creaţii majore în „Variations sur Carmen” de Roland Petit şi „Phrase du Quatuor” de Maurice Béjart, care repune în scenă, în acelaşi an, „Le Chant du compagnon errant” pentru Legris şi Laurent Hilaire şi le dă exclusivitatea reprezentării. În anul următor, Jiri Kylian creează la Paris duetul „Il faut qu’une porte…”, în care Legris dansează cu Aurélie Dupont. În 2004 participă şi la noua creaţie a coregrafei Trisha Brown, „O composite”, alături de Aurélie Dupont şi Nicolas Le Riche. În decembrie 2005, Baletul din Stuttgart îi oferă rolul titular din „Oneghin”, pe care dansatorul l-a ales şi pentru spectacolul oficial de adio, de pe scena Operei Garnier, la 15 mai 2009, prilej cu care i s-a decenrnat şi titlul „Comandeur des Arts et des Lettres”. A mai dansat apoi timp de câteva luni.

La 46 de ani, Manuel Legris a decis să preia trupa de la Viena. Sosit în capitala austriacă la sfârşitul lunii august, locuieşte într-un apartament situat la 10 minute de Operă. De atunci n-a părăsit oraşul nici pentru a revedea Parisul, nici pentru a dansa. De la ora 8.30, în micul său birou de la Staatsoper, semnează acte şi concepe distribuţii. Decorul încăperii, un ecran plat, o canapea şi un imens afiş cu spectacolul lui de adio de la Opera din Paris. „Eşti soarele care ne va lipsi”, „Dragoste şi admiraţie”. Aşa sună dedicaţiile scrise cu negru şi auriu de 100 de dansatori ai companiei sale. La 10.30 repetă, până la amiază, cu ceilalţi dansatori. După-amiaza conduce el însuşi repetiţiile. Ochiul lui are acuitatea unui laser, un „entrechat” greşit, lipsa muzicalităţii sau a poeziei, o Silfidă care se consideră „Femeia-minune”, nimic nu-i scapă.

Simona Noja revine alături de steaua franceză Manuel Legris

Simona Noja şi Manuel Legris în Manon

De altfel, nemulţumit de lipsa de entuziasm a dansatorilor, a înlocuit-o pe directoarea Şcolii de Dans, prea rigidă, pentru a o numi în acest post pe balerina de origine română Simona Noja. Numită „Callas a baletului”, această celebritate a dansului a fost ani de zile prim solistă a Operei din Viena. După absolvirea liceului la Cluj, Simona Noja a urmat cursurile Facultăţii de Litere din acelaşi oraş, unde şi-a susţinut şi lucrarea de doctorat. De-a lungul carierei de balerină a obţinut numeroase premii, printre care şi pe cel al „Concursului Internaţional de Balet” de la Jackson Mississippi, iar revista „Danza&Danza” a considerat-o „Balerina anului”, în 2001. A fost decorată cu Steaua României în grad de Cavaler de către preşedintele ţării. A dansat pe scenele marilor teatre lirice din întreaga lume, unde a fost răsplătită, de fiecare dată, minute în şir, cu aplauze şi ovaţii: Teatrul Regal Suedez, Opera din Basel, Bolşoi Teatr, Scala din Milano, Teatrul Colon, Operele din Paris, Miami, Roma, Frankfurt, Stuttgart, Deutsche Oper Berlin, dar şi Operele Naţionale din Japonia, Mexic, Cuba, Chile, Argentina, Coreea. Între 1991 şi 1995, ca prim-balerină la Deutsche Oper am Rhin din Düsseldorf, este recunoscută şi propulsată în arena internaţională prin coregrafii semnate de William Forsythe, John Cranko, Kenneth MacMillan. În 1995 se stabileşte la Viena, unde Renato Zanella a conceput pentru ea câteva roluri. A strălucit în „Lacul lebedelor”, unde a fost Odette şi Odile, în „Visul unei nopţi de vară” (Hyppolita – Titania), în coregrafia lui John Neumeier, dar şi în „Carmen”, „Giselle”, „Frumoasa din Pădurea Adormită”, „Manon”, „Mata Hari”, „Sărbătoarea primăverii” şi „Cântecul pământului”. A fost Lise din „La Fille mal gardée”, Aurelia din „Bal mascat”, Esmerlda din „Notre-Dame de Paris”, Clara din „Spărgătorul de nuci” şi Hamsatti din „Baiadera”.

Simona Noja este inteligentă, rafinată, cu o puternică personalitate. Pe bună dreptate a fost considerată „Etoile”. Într-unul dintre interviurile pe care mi le-a acordat mărturisea: „Gloria este pentru mine o permanentă confruntare cu adversarii. Succesul este o obligaţie în primul rând faţă de mine însămi, în al doilea rând, faţă de artă şi, în al treilea rând, faţă de public. Am ajuns la Viena pentru că trebuia să ajung la Viena. Am făcut publicul să mă iubească. Dumnezeu însuşi este iubire şi de aceea am reuşit să mă apropii de ideal. Abia urcând Golgota purificării în fiecare zi, te poţi încumeta să spaţializezi muzica şi dansul, să faci grafia unei stări de spirit cu propriul tău corp. Mă bucur încă odată că visul meu a devenit realitate. Când intri în lumină, ai toată libertatea”.

A interpretat 40 de roluri dintre care 13 create special pentru ea. A dansat cu mari balerini, dacă ar fi să-i amintim doar pe Massimo Muru şi pe Roberto Bole, alături de care a strălucit la „Scala” din Milano.

Manuel Legris şi Simona Noja au dansat împreună în „Manon”, pe scenele teatrelor lirice din Viena şi Paris. Legris declara: „Este perfectă alături de mine. Am făcut foarte multe lucruri împreună”.

Mari coregrafi în stagiunea vieneză

Manuel Legris, la Opera din Viena

Pentru a motiva compania formată din cei 80 de dansatori de la Staatsoper şi 20 de la Volksoper, noul director a creat grade, a numit solişti şi semi-solişti, care se disting de corpul de balet. „Le-am dat aer proaspăt”, a spus el, anunţând că dansatorii sunt titulari de contract cu durată determinată şi că un contract va fi reînnoit sau nu în luna ianuarie.

Manuel Legris a organizat una dintre acele stagiuni care dau dorinţa de a te bate pentru a fi în scenă. Marii coregrafi i-au încredinţat cele mai frumoase balete ale lor, convinşi că nimeni n-ar putea supraveghea mai bine interpretarea lor corectă. Jiri Kylian i-a oferit bijuteria sa, „Bella Figura”, ale cărei drepturi le acordă foarte rar. Trustul „Jerome Robbins” i-a încredinţat trei coregrafii ale maestrului, în timp ce, peste tot în lume, pentru o primă colaborare, nu acordă decât un singur balet. Forsythe însuşi a primit dansatorii la Frankfurt pentru a repeta cu ei „The Vertiginous Thrill of Exactitude”, iar Gil Roman i-a dat „Concursul” de Béjart, pe care „Béjart Ballet” încă îl prezintă. Paul Lightfoot i-a oferit de curând „Skew-Whiff” după Rossini… „Am şapte noi programe pe an”, a spus el.

Cu o intuiţie formidabilă şi cu credinţă, Manuel Legris a dorit să plaseze cei cinci ani de directorat la Baletul din Viena sub figura tutelară a lui Rudolf Nureyev. „El m-a format. M-a adus să dansez toate baletele clasice la Viena, când aveam 18 ani şi nu eram încă o stea la Paris. Vom relua «Don Quijote» al său. Viena nu l-a mai văzut de ani buni. Şi vom organiza în fiecare primăvară (anul acesta la 28 iunie) un «Festival Nureyev», aşa cum John Neumeier ţine la Hamburg un «Festival Nijinski»”. La Viena, Nureyev rămâne o legendă la fel de puternică ca la Paris sau New York. Aici el a remontat marile balete clasice imediat după venirea lui în Occident.

Însufleţiţi de această revoluţie, dansatorii progresează rapid. „Soliştii sunt formidabili, mai ales fetele. Există câteva tinere care vor ajunge departe. Dar corpul de balet nu are încă unitate”, nota Manuel Legris.

Olga Esina în Marie Antoinette

În afara unei promiţătoare Prisca Zeisel, „baby ballerina” de 15 ani şi jumătate, care s-a remarcat la Şcoala de Dans din Viena, majoritatea provin din Est: rusoaice, slovace, bulgăroaice.

Programul acestei stagiuni este mai mult decât incitant. Din 9 în 27 ianuarie, producţia „Schritte und Spuren”, coregrafiată de Jiri Kylian, cu renumitul dansator Bubenicek. De la sfârşitul lunii februarie până la 1 mai, „Don Quijote”, iar între 22 şi 29 martie, recenta creaţie a lui Patrick de Bana, vechi prieten al lui Legris, de la „Béjart Ballet”, „Marie-Antoinette”, cu celebra Olga Esina, fostă solistă a Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg, în rolul titular. Şi mandatul abia a început!