Marea împărțeală și ultima lovitură de stat

Ceea ce Rusia și o parte a populației Boliviei au numit ”lovitură de stat” a fost catalogat de Casa Albă de la Washington drept ”un moment semnificativ pentru democrația din Emisfera Vestică”

Marea împărțeală și ultima lovitură de stat

Ceea ce Rusia și o parte a populației Boliviei au numit ”lovitură de stat” a fost catalogat de Casa Albă de la Washington drept ”un moment semnificativ pentru democrația din Emisfera Vestică”

”Ce s-a întâmplat în Bolovia se numește lovitură de stat. Punct”, a declarat Tulsi Gabbard, unul dintre candidații democrați la alegerile primare pentru Casa Albă. ”SUA și alte state nu trebuie să se amestece în procesul prin care poporul bolivian își urmărește autodeterminarea și dreptul de a-și alege propriul guvern”, a spus Gabbard.

Gabbard se distanțeză în acest fel de abordarea politicii externe adoptată de majoritatea candidaților democrați la președinția SUA, precum și de administrația republicană. Excepție face Bernie Sanders, care a condamnat evenimentele din Bolivia cu câteva zile înainte de ieșirea publică a lui Tulsi Gabbard. ”Când armata a intervenit și i-a cerurt președintelui Evo Morales să se retragă de la putere am avut, în opinia mea, o lovitură de stat”, a scris Bernie Sanders pe Twitter, la începutul acestei săptămâni, în timp ce în capitala Boliviei aveau loc proteste ale comunității indigene împotriva noului regim.

”Bolivia putea să stabilească prețul mondial al litiului”

Președintele Evo Morales a demisionat pe 10 noiembrie, după alegerile prezidențiale controversate de la finalul lunii octombrie și după ce conducerea armatei i-a cerut să se retragă, la aproape 14 ani de la preluarea puterii. Morales a primit azil politic în Mexic, unde a fost transportat cu un avion militar al regimului mexican de stânga.

Într-un interviu oferit presei ruse în cursul acestei săptămâni, Morales a declarat că Organizația Statelor Americane, cea care a acuzat ”manipularea clară” a rezultatelor alegerilor prezidențiale din Bolivia, a jucat un rol major în inlăturarea sa de la putere. Morales a mai declarat că factorul hotărâtor în lovitura de stat au fost rezervele de litiu ale Boliviei – circa 60% din rezervele mondiale. Morales viza un acord cu China pentru exploatarea litiului, însă SUA și regimurile de dreapta care domină OSA au decis să acționeze prin îndepărtarea sa de la putere. ”Bolivia putea să stabilească prețul mondial al litiului… Acum am ajuns la concluzia că unele țări industrializate nu vor să existe concurență pe piață”, a spus Morales, sugerând că Washingtonul a pus la cale debarcarea sa.

După demisia lui Evo Morales, puterea a fost preluata nu de vicepreședinte, nu de președintele Senatului, ci de vicepreședinta Senatului, Jeanine Anez. Ceea ce o parte a populației Boliviei a numit ”lovitură de stat” a fost catalogat de Casa Albă de la Washington drept ”un moment semnificativ pentru democrația din Emisfera Vestică”.

Noua putere ”readuce Biblia în palatul guvernului”

Jeanine Anez face arte din dreapta conservatoare boliviană. Ea a numit imediat un nou cabinet și a declarat că ”Biblia a revenit în palatul (guvernului)”, avertizându-l pe Morales că, dacă va reveni în țară, va fi pus sub acuzare și judecat. Anez a lasat impresia ca doreste urmarea procesului democratic, promițând noi alegeri în termen de 90 de zile, însă ulterior a revenit și a declarat că alegerile nu pot avea loc in contextul tulbure de acum. Sunt gesturi ale noului președinte interimar care nu pot decât să sporească tensiunile, căci Evo Morales a fost primul președinte indigen din istoria modernă a Boliviei, un lider care a permis libertatea cultelor religioase tradiționale. Și, cel mai important, este un președinte care a reușit în mandatele sale să reducă sărăcia de la 60% la 35%, să reducă sărăcia extremă de la 39% la 15% și să reducă rata analfabetismului până la 2,7%. Sunt motive pentru care Evo Morales nu a fost privit ca un dictator in Bolivia. Iar susținerea noului președinte Anez de către așa-ziși lideri ai opoziției civice precum Luis Alberto Camacho (membru al unei grupări extremiste ultraconservatoare) nu poate decât să ducă la escaladarea crizei politice.

Rusia are Venezuela, SUA raman cu Bolivia

Este extrem de relevanta reacția Federației Ruse la criza din Bolivia. Diplomația rusa a avut o reacție mai degrabă ironica la adresa SUA și a statelor latino-americane apropiate de Washington, nu o reacție de susținere a președintelui Morales, a cărui soartă pare decisă. ”Recent, Rusia a fost menționată printre cei care s-au amestecat în protestele din Chile și mă întreb de ce nu am fost menționați și în legătură cu protestele din Irak, Liban și, acum, din Bolivia. Nu știu cum, dar nu am fost acuzați de lovitura de stat din Bolivia, iar asta e ciudat. Deci se întâmplă ceva în mintea celor care stabilesc agenda geopolitică”, a spus ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

O asemenea reacție nu are cum să-i dea speranțe președintelui Morales, chiar dacă acesta a declarat din exil, din Mexic, că ”se va întoarce cu noi forțe” în Bolivia. Ironia diplomației ruse nu valorează nimic pe lângă susținerea militară pe care Moscova i-a oferit-o celuilalt aliat din America de Sud, regimul Maduro din Venezuela. În ianuarie 2019, când, tot dupa niște alegeri controversate, președintele Maduro a depus jurământul pentru un nou mandat, cvasinecunoscutul senator Juan Guaido s-a autoproclamat președinte, având susținerea SUA. Însă prezența în Venezuela a consilierilor militari ruși, a tehnicii militare ruse și o conducere a armatei loială lui Maduro au făcut ca tentativele de preluare a puterii să nu reușească.

Venezuela are cele mai mari rezerve de petrol din lume, depășind cu puțin Arabia Saudita, iar ritmul exploatării este extrem de redus în acest moment, din cauza crizei politice și economice. Cu siguranță că Serghei Lavrov nu este deloc străin, așa cum vrea să lase să se înțeleaga, de ”cei care stabilesc agenda geopolitică” si nu este deloc străin de o posibilă înțelegere în lupta pentru împărțirea resurselor Americii de Sud, cu petrolul din Venezuela contra litiului din Bolivia (atât de necesar în era automobilelor electrice care pare să înceapă).

Noua președintă a Boliviei incită la reluarea revoltei în Venezuela

Evo Morales a candidat pentru un al patrulea mandat, în ciuda faptului că a pierdut referendumul organizat în 2016 pentru a primi dreptul să depășească numarul mandatelor constituționale. S-a bazat apoi pe o decizie a Curții Supreme, dominată de partidul sau – Mișcarea pentru Socialism – Instrumentul Politic pentru Suveranitatea Popoarelor. A fost o mișcare a lui Morales condamnată inclusiv de presa și analiștii politici de stânga. Regimul său a fost acuzat și de fraudarea rezultatului alegerilor din octombrie. Fluxul de date în timp real s-a oprit după numărarea a circa 80% din voturi, când rezultatele indicau că va fi necesar un al doilea tur de scrutin între Morales și contracandidatul de dreapta, Carlos Mesa. Ulterior, la reluarea fulxului, Morales a obținut un ecart de peste 10% din voturile exprimate, suficient pentru a câștiga alegerile din primul tur.

A fost momentul în care au început protestele de stradă în Bolivia și, în câteva zile, armata i-a cerurt președintelui să demisioneze. Puterea nu a trecut în mainile vicepreședintelui și nici în mâinile președintelui Senatului, așa cum prevede constituția. Vicepreședintele a demisionat împreună cu Evo Morales, pe 10 noiembrie. Președinta Senatului și-a depus demisia pe 14 noiembrie. În ciuda faptului că demisia sa nu a fost acceptată formal de Senat, conducerea statului a fost preluata de senatoarea Jeanine Anez. Imediat, aceasta a facut apel la reluarea protestelor din Venezuela, pentru preluarea puterii de către Juan Gaido, cel recunoscut de SUA și de mai toate statele membre UE ca președinte al Venezuelei.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Candidatul American este un comunist periculos, solicitam oficialilor americani sa i se intenteze un proces penal!Ha,Ha.

  2. Se pare ca exista o incompatibilitate intre a avea resurse si dimocrasi.
    Vezi cazul Irakului . Acu‘ , iacata ca nu fu dimocrasi in Bolivia . Si era atit de simplu : vrei dimocrasi ? Ti-o vindem ! Pretul : resursele! Daca nu , dimocrasi prin bombardament . Pe noi , slava Domnului , nu ne-au bombardat ca aveam o forma mai usoara de boala : nu aveam “stat de drept “. In acest caz tratamentul e mai simplu : puscaria pt cei ce atenteaza la “statul de drept “.Pretul , acelasi : resursele .

  3. Sa nu va aud ca ramane instalat acelasi puturos,lenesul ratacit, sustinut de amarlicano-nemturei anuland votul cetatenilor romani cum s-a intamplat cu basescu! Chiar ma duce gandul la asemenea manevre oribile! Daca analizezi activitatea capilor oricarei tari,gasesti doar vizite, vacante si inarmari! Niciunii nu au legatura cu concetatenii din tara lor in afara de perioada campaniei electorale pentru voturi!

  4. Asta este „partenerul strategic al Romaniei” =crimina, hot, ticalos! Johannis este mandru si devotat sustinator!

    1. Nu că ar fi vorba de jocul țurcii dintre Stalin_- Churchil- Roosevelt! E vorba de țuicarii de ieri și cocârțarii de azi in politica mondială! În rest, beția rămâne fidelă! Fie ea etilică, artistică, politică…etc ,etc, etc!Mi-a plăcut domnule Smarandache cuvântul ,,punctum”!Dacii, când au început să vorbească latina îi spuneau ,,înțepătură,gaură mică,pată mică, tăietură mică,dar și un joc de zaruri” Din punct de vedere al fotografului e hazardul care atrage într-o fotografieși care nu poate fi explicat prin nicio analiză,ceea ce nu putem să numim ca pe ceva credibil!E politica, această poză porno a lumii de ieri și de azi.

  5. Eu, as fi vrut să citesc cu cît o sa creasca PIB-ul Germaniei ,după ce „cistiga’ Iohannis ,și cu cît va scădea PIB-ul Romaniei (invers proporțional). O estimare desigur.

  6. Doctrina Monroe, Marchievici draga. Obligat sa renunte la Europa, Trump reactiveaza doctrina Monroe (anarhista) pentru America latina. Continent distrus de SUA (Cuba, sub embrago din 1958). Papa Doc (Haiti), Pinochet (Chile), Argentina, Brazilia (cu Lula, fost presedinte, condamnat la-nchisoare de Bolsonaro, autor si-al devastarii padurii amazoniene) … asasinate politice notorii (Allende), Columbia (= cartelurile drogurilor) … „libertatea poporului de-a-si alege propria soarta”, nu-i asa !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.