Marian Munteanu: Grav atentat împotriva Republicii Moldova

Semnarea de către liderul de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk, a decretului de aderare a Transnistriei la Federația Rusă reprezintă un grav atentat împotriva Republicii Moldova, căruia trebuie să i se opună toate forțele responsabile de la Chișinău, din România și, mai ales, din așa numitul format 5+2, constituit tocmai pentru a garanta respectarea normelor internaționale la granița de est a Republicii Moldova, consideră Alianța Noastră România, condusă de Marian Munteanu .

Alianța Noastră România reamintește într-un comunicat de presă transmis joi că formatul 5+2, alcătuit din reprezentanți ai Republicii Moldova, OSCE, Rusiei, Ucrainei, Statelor Unite și Uniunii Europene, are tocmai rolul de a reglementa, pe cale pașnică, situația creată prin separarea Transnistriei de Republica Moldova.

„Din acest motiv, solicităm Ministerului de Externe al României, Guvernului și, în primul rând, instituției prezidențiale să se implice de urgență, pentru a-i activa pe toți partenerii noștri internaționali și, mai ales, pe cei care fac parte din așa-numitul format 5+2. Facem precizarea că acest grav atentat la independența Republicii Moldova ar fi putut fi evitat dacă, în pregătirea întâlnirii din iunie, de la Berlin, a reprezentanților din formatul 5+2, Ministerul Român al Afacerilor Externe s-ar fi implicat și ar fi reușit să prevină sau să corecteze ulterior afirmațiile extrem de periculoase conform cărora Transnistria ar trebui să beneficieze de un ‘statut special’. Termenul de ‘statut special’ este confuz din punctul de vedere al normelor de drept internațional, astfel încât o asemenea idee nu reprezintă altceva decât o inovație juridică cu efecte imprevizibile”, precizează formațiunea condusă de Marian Munteanu.

Alianța Noastră România face, în acest context, apel la întreaga clasă politică și mai ales la societatea civilă din România și din Republica Moldova să se solidarizeze și să acționeze rapid, „în sensul condamnării imediate a documentului ilegal sub aspectul dreptului internațional semnat astăzi, la Tiraspol, de reprezentantul unui regim separatist impus în anii ’90, în urma primului război hibrid din istoria modernă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.