Marile temeri ale guvernului. Un alt scop al izolării

Pentru mulți francezi, scopul izolării este unul strict sanitar. Asta li se spune, însă nu este tot adevărul. Guvernul nu este terorizat de numărul morților”, se spune intr-un articol de opinie publicat de Valeurs Actuelles.

Guvernul nu se teme de criza sanitară, ci de criza mediatică. De fapt, virusul, pe lângă faptul este mult mai letal decât cel al gripei clasice, chiar și în țările în care este corect tratat (cu excepția persoanelor în vârstă) și cu rezerva că statisticile vor să spună cu adevărat ceva (căci metodele de depistare sunt foarte diferite de la o țară la alta), virusul este si mult mai agresiv. Asta înseamnă că boala se transmite mult mai repede de la o persoana la alta. Vârful este atins mult mai repede, de unde și riscul (spre deosebire de gripa clasică, unde vârful este mai puțin brutal, spre deosebire de bolile cardiovasculare sau de cancer, unde decesele sunt distribuite în tot cursul unui an) ca la un moment dat să apară spectacolul dezastruos a ceea ce încercăm să ascundem: colapsul sistemului spitalicesc, cu infirmiere și medici copleșiți, cu bolnavi culcați pe culoare, cu camioane militare venite să ridice mortii, etc… Însă, mai mult decât de numărul morților, guvernul se teme de mediatizarea unui scenariu italian, care să scoată la lumină cât de nepregătit a fost executivul. De asta se teme. Și, din nefericire pentru el, asta se întâmplă.

Dovada că nu de morți se teme guvernul este, de exemplu, apelul disperat al deputaților din Mayotte (teritoriu francez în Oceanul Indian, în arhipelagul Comore) la care guvernul a rămas surd. Asta pentru că Mayotte va rămâne sub radarul presei.

Însă o alta teamă a guvernului, principala teama, este viitoarea criză economică. De fapt, guvernul este mai puțin pregătit pentru salvarea a mii de IMM-uri care riscă să ajungă repede la falimet decât a fost pentru criza sanitară. Guvernul știe că criza sanitară este pasageră, însă criza economică va fi permanentă. Ea va dura până în 2022, anul viitoarelor alegeri prezidențiale. Prin urmare, guvernul se teme mai mult de această criză decât de cea sanitară, de unde și afirmațiile contradictorii prin care, pe de o parte, le cere francezilor să se izoleze cât mai bine, iar, pe de altă parte, le cere să lucreze de acasă sau să meargă la muncă dacă sunt obligați. Două apeluri care se exclud unul pe altul: nu poți munci cu adevărat dacă ești izolat și nici nu poți fi izolat cu adevărat dacă muncești. Nu va fi atins niciun obiectiv.

Putem trage mai multe concluzii: scopul izolării nu este strict sanitar. Este și un scop politic. În ciuda crizei sanitare și a spectacolului nepregătirii pentru această criza, situația are și un aspect foarte practic: contestatarii, opoziția, ”disidenții”, mișcarea Vestelor Galbene, sindicatele, nemulțumiții, toți cei care împiedicau guvernul sunt izolați. Toată lumea acasă, nimeni pe stradă. Doar președintele, precum Clemanceau, ”duce războiul”, face campanie în ”tranșeele” spitalelor…

Izolarea mai are un scop. Guvernul știe acum că prima strategie nu a avut succes, pentru că a nu a reușit să evite agravarea crizei sanitare, guvernul știe că fiecare zi de izolare care trece va agrava câte puțin valul crizei economice ce va veni și că, în cele din urmă, nu va putea duce pe termen lung cele două strategii: să salveze bolnavii și sa salveze IMM-urile. Situația actuală nu pare sustenabilă și trebuie ca guvernul să iasă imediat din ea.

Privită din acest unghi, izolarea permite guvernului să câștige timp. La adăpostul ei, guvernul poate pregăti al doilea răspuns, cel pe care l-a neglijat prima dată: să furnizeze toate măștile necesare nu doar pentru persoanele expuse și vulnerabile, ci pentru toți francezii. Măștile ar permite mai multă ”izolare fără izolare”, am putea munci fără să contaminăm pe toată lumea. Contradicția dintre strategia sanitară și cea economică s-ar reduce.

Celălalt răspuns al guvernului ține de testare. Guvernul are câteva săptămâni pentru a achiziționa kituri și să se organizeze pentru a face o depistare masivă, cum s-a făcut în Germania. Firește, numărul cazurilor de infecție va crește (pentru ca acum facem totul pentru a ascunde numărul acesta, ceea ce contribuie la contaminarea generală). Însă cu cât vor fi depistați mai repede, cu atât vor putea fi izolați mai repede. Și astfel vom putea evita și izolarea celorlalți, a celor care sunt sănătoși.

Strategia ”măști și kituri pentru toată lumea” este siungura care permite ieșirea din capcana izolării în care ne aflăm. Și se adaugă, poate, și clorochina, dacă efectele sale benefice vor fi în cele din urmă recunoscute.

Dacă guvernul va încerca să facă cele de mai sus, putem presupune că va menține izolarea, pentru moment, iar apoi va trece la al doilea răspunn, odată ce va avea suficiente kituri și măști. Guvernul ar putea limita cazurile, ar putea demonstra că este inteligent. Însă ar trebui să-și recunoască greșelile pe toată linia făcute până acum: în evaluarea crizei, în pregătirea pentru criză, în alegerea primei strategii, în privința stocului de materiale, a lanțului de comandă, a organizării, a comunicării. Va avea această sinceritate și acest curaj? Asta este principala întrebare”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

11 Comentarii

  1. Se manifesta agresiv in functie de interesul mai crescut sau scazut al vizionarilor pentru acea tara??!

  2. Turismul e mort peste tot cel putin 2… 3 ani..Cine mai pleaca in Italia la vara sa stea la masa pe strada? Toto cei cate lucrau in turism trebuie sa faca alta munca.Statu sa-i duca pe camp in agricultura sau pe vase de pescuit.

  3. Tactica jigodiei macroniste, sustinuta de catre un guvern de marionete si o „majoritate” de retardati si prostituate ejectati de catre toate partidele traditionale, este cea de negare a oricarei culpabilitati in situatia actuala foarte grea din Franta (cred totusi ca nemultumirile populatiei sint mai putin explozive, datorita unei comparatii facute de oricine, involuntar poate, cu vecinii italieni sau spanioli, unde situatia e intr-adevar foarte grava …). Francezii au o expresie, „Circulez, il y a rien à voir !” („Circulati, nu e nimic de vazut !”), care ilusteaza perfect politica adoptata de „putere” in momentul de fata : negarea cu tupeu a realitatii, respingerea oricarei intrebari sau dezbateri care in mod automat le-ar dezvalui vinovatia, aminarea pentru „calendele grecesti” a stabilirii vinovatilor si a neglijentelor ! Materiale sanitare de maxima necesitate nu se gasesc (de multe ori nici macar pentru cadre medicale din prima linie !), masurile luate pentru populatie sint mai mult de sorginte dictatoriala si de ingradire a libertatilor decit de ingradire a propagarii virusului, iar cele pentru sustinerea multinationalelor prietene si a mafiei financiar-bancare (in aplauzele unei mass-media nemernice si la cizma „puterii”) sint puse in primul plan ! Traiasca actionarii, traiasca dividendele si cifrele de afaceri !

  4. „Însă cu cât vor fi depistați mai repede, cu atât vor putea fi izolați mai repede. Și astfel vom putea evita și izolarea celorlalți, a celor care sunt sănătoși.”

  5. Domnule Marchevici, exceptional, cum faci sa-l citeasca cine trebuie si sa ia aminte?

  6. Macron e norocos, el o să rămână totuși la putere până în 2022. PNL mai are doar câteva luni.

  7. Romania o belește rău de tot//Au intrat in țară mai pe jos, mai cu automobilu, mai cu poliția, mai cu minciuna,..cu siguranță peste 1 milion de diasporeni,. Azi sunt in carantină sau autoizolați (?) cu puțin peste 120.000. Restul,.. ce credeți unde sunt,. in vre-o incăpere citind o carte bună ?? Cu siguranță mișună și răspândesc boala. o autoitte statală atât d ebleagă să nu vadă,. să nu știe efectele ,. e prea romanesc.. Automat inchise toate orașele, Toate transporturile suspendate. tot ce mișcă trebuie să stea măcar 2-3 săptămâni. Altfel ingropi țara. De altfel tot acolo ajungi , dar cu costuri mult mai mari.. De ce nu se ințelege ?/ Ce se așteaptă ?

  8. @Marele Urs „Ce se așteaptă ?” Păi este posibil să aştepte să ne rărim…nu vorbea lumea că sistemele de asistenţă pt. vârstnici sunt din ce în ce mai greu de susţinut şi „ca un facut”, cei in vârstă mor pe capete ? Este adevarat, mai sunt si victime colaterale (oameni tineri!) însă foarte puţini cei care nu prezintă „comorbidităţi”. Italia, Spania, Franţa, Anglia şi alţii raportează decese de oameni vârstnici…Se curaţă lumea de bătrâni, in ritm accelerat, cu ajutorul unui virus foarte, foarte inteligent ! Al naibii de inteligent! Un cancer te omoară în luni, ăsta te omoară în câteva zile… Eficient virus!

  9. (I) : „Valeurs Actuelles” e de dreapta, @Marchievici. Si-n mod obisnuit acuzata de guvernul si presa de stânga de-a fi de „extrema „dreapta”. Fiindca spune adevarul: sistemul medical si de sanatate francez fiind distrus de Chirac, Hollande si Macron. Madam Buzyn, marea „victima”, obligata sa demisioneze de la Ministerul Sanatatii (la câtiva milimetri-n aval de criza, si, sunt sigura, la insistentele lui Macron), lasând o institutie pagubita, fata de anul trecut, de înca aproape un miliard de euro. Ca, dupa izbucnirea crizei, Macron însusi declanseaza, la repezeala, un plan financiar pentru spitale(le deja suprimate-n orasele mici, si drastic reduse, si-n marile orase. Val de Grace, clinica ISTORICA, celebra, si care-a tratat numar impresionant de sefi de stat, de pilda, nerezistându-i nebuniei socialiste: a fost închisa-n urma cu 2 ani. Cercetarea medicala, inexistenta. Medicamentele franceze – si europene -, fabricându-se-n … China), e alta poveste. @Liberté, égalité, fiscalitate! începi bine, termini rau: Macron trezindu-se. Greu, dar trezindu-se. Cu Veran, noul ministru al sanatatii. Restul, mamutii spoliatori ai tarii, clica far-de-lege, la caldurica, privilegiile, privilegii – de la apartamente de functiune, transport si masa -, si-apucata de mutzime, nu mai latra, s-a ascuns. Termin printr-un fapt autentic: Franta comanda la repezeala, un miliard (miliardul distrus de Hollande) de masti în China. Deturnate, pe tarmacul aeroportului, de pretinii … americani, care le ofera chinezilor de 3 ori pretul platit de francezi, adjudecându-si-le. Dar si BURGHEZII GENTILOMI francezi, care de-o viata-ntreaga nu-si dau seama nici acuma ca-ndopându-se aiurea de medicamente si-au facut si-si fac rau, nu bine: nu cartierele sarace-s atinse de virus, ci casele de batrâni, al caror tarif MINIM e de 2000 de euro/ saptamâna.

  10. (II): Castele-n parcuri, în liziere de padure, cu babe si batrânei conventionali, fara imaginatie, inteligenta, care-nghit medicamente fara nici un rost …, batrânei neputinciosi, dar cu bani. Si cu familii cu bani. 14000 de contaminati deja, în casele de batrâni medicalizate. Nu periferiile, nu cartierele sarace. Nu. Casele de batrâni MEDICALIZATE. Tarife de lux. Marx, adica … si peste tot. Coronavirus-ul alegându-si … burghezimea, oamenii politici si-unii ziaristi …

  11. post scriptum : n-a fost nevoie, în Franta, de lupta de clasa pentru a o distruge. I-a ajuns coronavirus-ul. Care i-a provocat, „liberalismului”, agonia. Macron având a se teme, daca renunta la interventionismul de stat (pe care nu-l poate suferi, dar pe care-a fost obligat sa-l anunte), la pomparea masiva a bugetului în „economia reala”, în dotarile de tot felul (nu numai în alea spitalicesti), si-n social (la 80 de ani de la WW2, salariul minim fiind de … 1500 de euro/ lunar, când o NOAPTE-ntr-un pat medicalizat, la urgente, costa 2500 de euro, si-o luna-tr-o casa de batrâni medicalizata, cel putin 2000), Macron, spuneam, având a se teme de mânia populara, daca nu devine, si pe bune, „comunist” (= nationalizari + gratuitati pentru clasa muncitoare care sa mearga-n paradis) …@liberté … ai dreptate privindu-i pe indivizi, dar CINE I-A ALES? tot oile de francezi i-au înscaunat unde sunt, fiindca EI i-au ALES pe toti pigmeii de care te iei … si cine-a „privatizat” perle ale economiei franceze? toti „alesii”. Macron anuntând, la repezeala, ca renunta (mintea de pe urma) la privatizari. … de Gaulle având dreptate. Ca nu vine, doamne, doame, Vlad Tepes – de Gaulle si-n Franta, sa puna mâna pe ei si sa-i împarta-n doua cete, socialistii si conservatorii, fratii siamezi ai distrugerii bunului public si faradelegii cheltuirii banilor din impozite si taxe, adaugate huzurului personal… !ai dreptate, chiar daca inutil.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.