Mario Iorgulescu a ieşit din comă

Fiul preşedintelui LPF este internat în Italia, iar medicii au anunţat că starea lui s-a îmbunptăţit şi a fost deconectat de la aparate.

Mario Iorgulescu a ieşit din comă

Fiul preşedintelui LPF este internat în Italia, iar medicii au anunţat că starea lui s-a îmbunptăţit şi a fost deconectat de la aparate.

Fiul preşedintelui LPF este internat în Italia, iar medicii au anunţat că starea lui s-a îmbunptăţit şi a fost deconectat de la aparate.

Mario Iorgulescu a fost transferat în Italia pe 23 septembrie, la cererea expresă a familiei.

Pe 8 septembrie, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal Gino Iorgulescu, care se deplasa cu un autoturism marca Aston Martin pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.

Mario Iorgulescu avea o concentrație 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, tânărul consumase cocaină, au stabilit medicii de la Institutul Național de Medicină Legală. Fiul președintelui LPF a rămas și fără permisul de conducere în urma accidentului.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au preluat dosarul privind accidentul rutier provocat de Mario Iorgulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Dosarul este in rem, iar cercetările vizează infracțiunile de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și substanțelor psihoactive.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.