Marius Bunescu: un parcurs artistic și fascinația peisajelor marine

„Mergând pe drumul artei, n-am cerut vieții decât un singur lucru: să-mi ajute să fiu pictor. Eram omul unei singure idei, unei singure dorințe; mă încălzea jocul culorilor și nu mă interesa altceva decât strălucirea lor.”

Marius Bunescu (1881-1971) a studiat pictura timp de 6 ani în München (despre care povestea: „Pe lângă lucrul în atelier, cercetam cu aviditate muzeele și expozițiile, care însemnau pentru mine o a doua școală. Prin muzee, auzeam câteodată, vorbindu-se românește; acolo printre străini, limba noastră mi se părea și mai frumoasă”), unde a studiat sub îndrumarea lui Gabriel von Hackl și Hermann Groeber („Lucrările teoretice: anatomia, perspectiva, istoria artelor, istoria universală, arhitectura etc. se făceau la facultățile respective ale Universității și Politehnicii”), și o scurtă perioadă în Paris (despre care notează „numai ochi și suflet, vibram ca o coardă de vioară bine întinsă; mi se părea că ieșeam pentru prima oară la lumină”).

A debutat abia la 30 de ani, dar a avut o activitate expozițională impresionantă, participând în țară la Saloanele Oficiale, la expozițiile Tinerimii Artistice, ale societății Arta română, a fost președinte al Sindicatului artelor frumoase și a organizat numeroase expoziții personale, inclusiv în propriul atelier. A participat la numeroase expoziții internaționale, fiind și premiat la Paris și Barcelona. Între anii 1920-1949, a fost director al Muzeului Simu, iar mai târziu șeful Galeriei naționale a Muzeului de Artă al Republicii.

Cartea sa de memorii stă mărturie despre pasiunea, ambiția și perseverența acestui artist care a reușit cu greu să ia contact cu marea artă europeană. Bunescu își amintește din copilărie cum mama sa realiza scoarțe țărănești: „mama pregătea firele de lână, pe care le colora singură cu diferite zemuri de plante, rădăcini sau frunze fierte, apoi le așeza la război, închipuind flori, frunze, ramuri, care-i bucurau ochii și-i înfrumusețau căminul”. Ulterior, „pe vremea studiilor la München, unde dusesem cu mine o scoarță, am povestit unui coleg de la Chimie cum își colora mama firele. Prietenul acela m-a rugat să îi cer rețetele. După ce le-am primit, le-a prezentat profesorului său și au rămas cu toții surprinși de simplitatea procedeului, pe care l-au cuprins apoi în cursul lor”.

Vedem cum familiarizarea artiștilor români cu arta țărănească se realiza încă de timpuriu și într-un mod profund și, prin contactele lor cu diferiți artiști sau intelectuali străini, îi duceau astfel faima mai departe, fiind o permanentă sursă de inspirație pentru creatori.

„Când eram mic mă impresionau lacurile din apropierea orașului, imensități feerice în care se reflectau norii, arborii și casele de pe margini. Oricum, apa a rămas una din pasiunile mele cele mai adevărate. Am cunoscut-o prin călătorii adesea foarte lungi și am încercat să îi fac portretul în multe din aspectele ei.”; „Niciodată n-a încetat dragostea mea pentru elementul acesta atât de dinamic și pentru cromatica lui atât de variată”, nota Marius Bunescu în cartea sa de memorii „Însemnările unui pictor”.

În pictura „Peisaj marin”, căldura sufocantă a verii, care îndeamă la izolare pe timp ce zi, a fost perfect ilustrată printr-o cromatică dominată de culori calde, artistul conturând un peisaj maritim lipsit complet de prezența unor personaje. Trei bărci stau stinghere ancorate la țărm. Pensulația vibrată animă peisajul solitar; dinamica mării și verticalitatea stâncilor sunt susținute de ineditul tratării cerului – în nuanțe calde, aprinse, ce amintesc de jocul flăcărilor. Un peisaj nepopulat este uimitor animat prin colorit și pensulație.

Lucrarea „Punct sportiv la Herăstrău” este tot un omagiu acordat motivului marin, dar de această dată cucerit de numeroase personaje angrenate în activități sportive sau recreative. Compoziție dinamică ce include un peisaj marin, pictura este realizată într-o juxtapunere de tușe colorate în armonia contrastelor albastru-oranj, în alăturarea întinderii de verde, cu accente de brun și galben. Un foarte bun desenator și colorist, Bunescu a redat în picturile sale, pe lângă impresionante peisaje maritime, și numeroase colțuri pitorești din București și Constanța (o selecție importantă fiind deținută de Pinacoteca București din cadrul Muzeului Municipiului București) și, desigur, subiecte estetice care l-au emoționat în multiplele sale călătorii.

Autoportretul din imagine, pictat spre bătrânețe, este sobru, discret și echilibrat, într-o gamă cromatică închisă și este grăitor pentru rafinamentul cromatic pe care artistul l-a atins.

„Ca și emoția, paleta se schimbă în fața fiecărui motiv” și „În tubul lor, culorile sunt materie. Așternute însă de artist pe pânză, – devin spirit” sunt două dintre gândurile notate de pictorul Marius Bunescu.