Marius Oprea: Putin n-a renunţat, ci va trece probabil la „planul B”

Putin n-a renunţat, ci va trece probabil la ”planul B” scrie Marius Oprea înr-un editorial postat de Mediafax.

Istoricul mai scrie:

„Ce s-a întîmplat cu «atacul» din 16 februarie asupra Ucrainei era de aşteptat: mai întîi, o invazie nu se face «după orar», fără «elementul surpriză». În al doilea rînd, după părerea mea, lui Putin i-a convenit de minune anunţul făcut de CIA şi preluat, pînă la urmă, şi de preşedintele Volodimir Zelenski. A devenit evident între timp că pentru liderul de la Kremlin o intervenţie în forţă în Ucraina n-ar fi însemnat doar o cvasi-unanimă condamnare internaţională, dar nu i-ar fi adus nici o popularitate internă. Dimpotrivă. Mulţi dintre ruşi, chiar admiratori de-ai săi, ar fi privit această invazie drept un război fratricid. Cum însuşi Vladimir Putin spune, ruşii şi ucrainenii sînt «acelaşi popor». Cum să intervii, cu tancuri şi rachete, împotriva «fraţilor» tăi? Era într-o capcană, din care tocmai panica occidentală l-a scos cu faţa curată. Dar pericolul pentru Ucraina nu a dispărut. El se numeşte ”decembrie 1989 – România”.

Nu toţi ucrainenii vor în NATO, iar NATO abia acum se trezeşte

Lui Vladimir Putin i-a rămas posibilitatea ca intervenţia militară a Federaţiei Ruse să fie legitimată, tocmai de curmarea unui măcel fratricid, asemenea celui pe care ar fi fost acuzat că l-ar fi săvîrşit, dacă ar fi invadat Ucraina. Adică, de o ”revoluţie”, dar nu portocalie. Dimpotrivă, o revoluţie anti-Zelenski, a celor care sînt împotriva orientării pro-NATO a acestuia şi sînt, mai degrabă, favorabili întreţinerii unor relaţii mai apropiate cu Kremlinul.

Atît prin tradiţie şi educaţie, cît şi prin credinţa că ”fraţii lor” ruşi nu i-ar lăsa să ”moară de foame”, cum a făcut-o pe vremuri Stalin, pentru aceştia, nu neapărat minoritari ruşi, care reprezintă cam 18 procente din populaţia Ucrainei, dar şi pentru mulţi ucraineni, o integrare militară în NATO i-ar plasa în prima tranşee a alianţei, opusă fraţilor ruşi – ceea ce e de neacceptat.
Apoi, integrarea, care vine ”la pachet”, în Uniunea Europeană ar presupune costuri sociale greu de suportat. E greu de estimat cîţi ucraineni sînt pentru o apropiere de alianţa economică şi militară ruso-chineză (în actualul context, de exacerbare patriotică, nu mulţi, sau nu vocali) şi cîţi vor, sincer, să adere la NATO.

Mulţi ucraineni au simţi ce va însemna o intrare în NATO: să stea cu tancurile la uşă. În schimb, alianţa nu i-ar ajuta cu mare lucru. Separat, cîteva ţări, cel mai mult Marea Britanie i-a sprijinit cu armament defensiv. Germanii, ca să nu-şi supere ”furnizorii” de gaz şi să strice afacerea Nordstream 2, nici măcar atît nu le-a oferit, ci doar… căşti militare. E ca şi cum te-ai duce la patul unui om bolnav cu colivă.

Prin această demonstraţie de forţă, Putin le-a arătat ucrainenilor că populaţia ţării ar trăi, chiar mai mult decît balticii, într-o stare de permanentă alertă, precum străbunii lor cazaci, în vremurile Evului Mediu. Poate chiar asta a fost şi o parte a planului său. Pentru mulţi ucraineni, atît alianţa nord-atlantică, cît şi Uniunea Europeană, au fost supuse unui ”test” în ultimele luni, după ce în 2014, ocupate cu orice altceva, n-au avut nicio reacţie la condamnabila anexare a Crimeei de către Federaţia Rusă. Nu le-a scăpat faptul că toţi liderii Europei au fost puşi de
Putin la capătul opus al unei mese de 6 metri, ceea ce-i conferea deja o poziţie de forţă. Că n-a părut deloc impresionat de ameninţări de eventuale sancţiuni.

(VIDEO) Au intrat în scenă și separatiștii!

Pe tot parcursul acestor negocieri şi schimburi de scrisori, liderul de la Kremlin n-a fost deloc crispat, precum omologii din cele mai mari state europene, care i-au bătut la uşă,. În schimb, americanii şi-au retras mai întîi familiile, apoi personalul ambasadei de la Kiev, cum au procedat şi alţii. Companii aviatice şi-au suspendat zborurile. Cu toate apelurile preşdintelui Volodimir Zelenski, isteria a ajuns, pînă azi, 16 februarie, aproape palpabilă, în lumea ”civilizată” a Europei. Lumea, care i-a părăsit, de fapt, ca şi proprii oligarhi (fiind ajutaţi doar cu cîte ceva
armament defensiv uşor şi muniţii) era pregătită să vadă spectacolul unei invazii. Şi e parcă dezamăgită că spectacolul n-a avut loc.

Singurul actor politic, pe aceeaşi treaptă cu Putin, fostul actor Zelenski

Un lucru e cert: în această perioadă de criză, singurul care şi-a jucat corect şi curajos cartea a fost preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. A îndemnat ades la calm, mai ales pe omologii săi europeni, care se îmbulzeau la uşa lui Putin, să-i salveze ţara. Cînd, de fapt, ar fi fost de ajuns să se fi arătat la fel de decişi, dacă nu mai decişi în acţiuni, decît acesta.

Zelemski, la fel de slav ca şi Putin, ştie ceea ce occidentul şi americanii nu ştiu: că liderul de la Kremlin îşi măsoară puterea în divizii şi kilometri cubi de gaz, pe care se aşază la masa negocierilor. Cine nu se află pe o aceeaşi poziţie de forţă, este expediat la capătul opus al mesei de 6 metri şi privit de sus. Mai puţin, culmea, Jair Bolsonaro, preşedintele brazilian, singurul care în ultima vreme a fost ”aproape” de Putin, la o măsuţă de cafea. Media ”oficială” rusă s-a grăbit să anunţe că ar fi un semn că Bolsonaro s-ar fi supus unui test de COVID-19, în Rusia. Iar
întregii lumi occidentale îi place să creadă asta, ca să nu vadă ceea ce e de văzut: Putin îşi construieşte, încet, o axă a susţinerii puterii sale, în afara Federaţiei Ruse: cu China în Orient, cu Brazilia, Venezuela, Cuba, în America Latină – în coasta Statelor Unite, în vreme ce sfidează cum vrea, inclusiv protocolar, cancelariile şi liderii occidentali.

(…)
”Planul B” şi nesfîrşitele lui variante

Acum ne aflăm în ultimele zile ale Olimpiadei de Iarnă de la Beijing. În urmă cu opt ani, nu a existat niciun protest serios faţă de anexarea Crimeei. Aşa că mîna lui Putin s-a întins, în zilele acestei Olimpiade, şi spre Dobanss – zonă pe care o consideră, ca pe întreaga Ucraină, ca fiind ”de drept” (istoric) parte a vechii moşteniri ruse. Dar, în mod special, Donbassul a fost menţionat, cum se întîmplase anterior şi cu Crimeea, ca parte a Rusiei, în articolul publicat de Putin în vara anului trecut, pe pagina oficială a Kremlinului. În timpul ”eforturilor diplomatice”, în care am trăit şi noi frenezia apelurilor telefonice ale liderilor occidentali către Moscova, apoi a întîlnirilor eşuate chiar şi în a obţine o grimasă pe chipul liderului de la Kremlin, care s-ar fi putut interpreta în vreun fel, destinderea a venit cînd nimeni nu se mai aştepta. A venit cînd tensiunile din jurul Ucrainei au atins paroxismul, după ce Kremlinul a sfîrşit
să condamne ”isteria” americană şi Joe Biden şi-a terminat ameninţările la adresa lui Vladimir Putin, cu „repercusiuni severe şi rapide”, în caz de atac, cînd tocmai lumea se pregătea să vadă la televizor o invazie. De ce?
(…)

Astfel încît singurul erou al acestor zile, Volodimir Zelenski, cel care nu şi-a pierdut nici cumpătul şi a rămas ferm pe poziţiile sale pro-occidentale şi pro-NATO chiar sub nasul lui Putin, va plăti poate scump faptul că şi-a depăşit cu mult condiţia, de fost actor şi a devenit, ca şi un alt fost actor ajuns preşedinte, un lider respectat între liderii lumii. Aş vrea ca scenariul de mai sus să rămînă doar pe hîrtie.

Articolul integral poate fi citit pe Mediafax.ro