Istoricul Marius Oprea apreciază că ideea unui circuit turistic roşu, exclusiv pe urmele cuplului Ceauşescu, ar risca eroizarea dictatorului, relatează realitatea.net. Totodată, acesta se arată rezervat cu privire la competenţa Elenei Udrea de a face acest proiect, sugerându-i să se rezume o expoziţie de modă cu hainele Elenei Ceauşescu.
”Depinde cine face circuitul turistic, dacă îl face Elena Udrea, care habar nu are, am mari îndoieli că va ieşi ceva. I-aş sugera mai degrabă să facă o expoziţie de modă cu hainele Elenei Ceauşescu. La noi asta e problema, sunt oameni care îşi dau cu părerea despre lucruri pe care nu le ştiu”, a comentat liberalul, pentru NewsIn, intenţia ministrul Dezvoltării de a face un circuit turistic pe urmele cuplului Ceauşescu.
Oprea a admis că un astfel de circuit ar avea succes, însă a atras atenţia că, dacă acest tur nu ar include şi fostele lagăre, proiectul ar fi unul superficial şi jignitor pentru victimele comunismului. „Sunt sigur că foarte mulţi oameni ar fi interesaţi de un astfel de circuit, şi de detaliile legate de executarea celor doi, mai ales dacă se vor expune şi mărturii legate de ultimele zile ale cuplului Ceauşescu. Nu spun că nu ar fi de vizitat, dar nu faci un circuit exclusiv cu Ceaşuescu pentru că rişti eroizarea unui dictator, ar fi un fel de bătaie de joc la adresa victimelor comunismului”, a apreciat Oprea.
El a arătat că în circuit ar trebui incluse fostele centre de detenţie folosite de comunşti şi a amintit de închisoarea comunistă de la Râmnicu Sărat.
Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a afirmat, marţi, că turiştii din străinătate sunt interesaţi de urmele comunismului, astfel că se lucrează la un „Circuit Roşu” care să includă locurile legate de cuplul Ceauşescu, inclusiv cel în care Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost ucişi.