
Prezent pentru prima oară în Turul Turciei, celebrul sprinter Mark Cavendish a reuşit să-şi adjudece primele două etape, ambele terminate cu sprinturi masive. Şi în etapa a II-a, Cavendish a beneficiat de excelenta ghidare şi lansare pe final a veteranului Petacchi, care a reuşit să-l pună pe căpitanul de echipă în poziţie excelentă cu 200 de metri înainte de linia de sosire, victoria venind de la sine, chiar dacă finalul de luni a fost ceva mai dificil decât cel de duminică. Din nou, surprinzător, un alt sprinter de super-clasă, Adree Greipel, nu s-a implicat în finalul de etapă, la fel ca şi duminică. Este posibil ca Greipel să se păstreze pentru ultimele două etape care de asemenea vor fi decise la sprint. Etapa a fost una calmă, cu o evadare în patru, dar perfect controlată de către pluton. Până în prezent până la locul 135, toţi rutierii sunt în acelaşi timp cu liderul cursei, iar între cei 18 rutieri care sunt distanţaţi (între 25 de secunde şi 3 minute şi 54 de secunde) nu se află niciunul dintre cei de „clasament general”.
Etapa a II-a Alanya – Kemer 174,2 km
- Mark Cavendish (Omega Pharma-Quick Step) – 3:50:17
- Francesco Chicchi (Neri Sottoli) – a.t.
- Niccolo Bonifazio (Lampre-Merida) – a.t.
- Kris Boeckmans (Lotto Belisol) – a.t.
- Francesco Lasca (Caja Rural-Seguros RGA) – a.t.
- Ken Hanson (UnitedHelthcare) – a.t.
- Elia Viviani (Cannondale) – a.t.
- Theo Bos (Belkin-Pro Cycling Team) – a.t.
- Maximiliano Richeze (Lampre Merida) – a.t.
- Marco Canola (Bardiani-CSF) – a.t.
„Tricoul turcoaz” – clasamentul general
- Mark Cavendish (Omega Pharma-Quick Step) – 7:06:00
- Niccolo Bonifazio (Lampre-Merida) – a.t.
- Elia Viviani (Cannondale) – a.t
- Theo Bos (Belkin-Pro Cycling Team) – a.t.
- Michael Van Staeyen (Topsport Vlaanderen Baloise) – a.t.
- Ken Hanson (UnitedHelthcare) – a.t.
- Wouter Wippert (Drapac Professional Cycling) – a.t.
- Francesco Chicchi (Neri Sottoli) – a.t.
- Danilo Napolitano (Wanty-Groupe Gobert) – a.t.
- Francesco Lasca (Caja Rural-Seguros RGA) – a.t.
„Tricoul roşu” – clasamentul căţărătorilor
- Marc De Maar (UnitedHelthcare) – 3 puncte
- Gijs Van Hoecke (Topsport Vlaanderen Baloise) – 2 puncte
- Mirac Kal (Torku Şekerspor) – 1 punct
„Tricoul verde” – clasamentul sprinterilor
- Mark Cavendish (Omega Pharma-Quick Step) – 31 puncte
- Niccolo Bonifazio (Lampre-Merida) – 25 puncte
- Elia Viviani (Cannondale) – 23 puncte
- Theo Bos (Belkin-Pro Cycling Team) – 21 puncte
- Michael Van Staeyen (Topsport Vlaanderen Baloise) – 15 puncte
„Tricoul alb” – clasamentul sprinterilor frumuseţile Turciei
- Frederique Robert (Wanty-Groupe Gobert) – 5 puncte
- Mattia Pozzo (Neri Sottoli) – 5 puncte
- Martijn Verschoor (Team Novo Nordisk) – 3 puncte
Istoric tur – câştigătorii ultimelor 5 ediţii
2013: Natnael Berhane (Eritreea -Team Europcar)
2012: Alexandr Dyachenko (Kazahstan – Astana Pro Team)
2011: Alexander Efimkin (Rusia – Team Novo Nordisk)
2010: Giovanni Visconti (Italia – Neri Sottoli, actualmente Movistar Team)
2009: Daryl Impey (Africa de Sud – Barloworld, actualmente la Orica GreenEDGE)
Câştigătorii turului pe naţiuni
- Bulgaria şi Rusia – 10 victorii
- Turcia – 9 victorii
- Polonia – 5 victorii
- Iran – 3 victorii
- Kazahstan, România – 2 victorii
- Cehoslovacia, Grecia, Germania, Egipt, Africa de Sud, Spania, Italia, Eritreea – 1
Victorii româneşti în tur
Pe vremea când Turul Turciei era o competiţie minoră, şi rutierii români au obţinut rezultate bune. În 1971, turul a fost câştigat de Constantin Ciocan, iar în 1983 pe primul loc în clasamentul general final s-a aflat Mircea Romaşcanu. Patru ediţii, ultima oară în 1983 locul 1 la echipe a revenit reprezentanţilor României. De asemenea, între deceniile 6 şi 8, mai multe etape au fost câştigate de rutieri români. Ultima participare în Turul Turciei a rutierilor români s-a înregistrat în 2006. Ultimul rezultat notabil l-a înregistrat rutierul Alex Ciocan (fiul câştigătorului din 1971 şi în ultimii ani unul dintre comentatorii curselor cicliste de la postul tv Eurosport – secţia Română), locul 9 în etapa a VI-a, Finike-Antalya. În 2007, a mai alergat un rutier român, Lars Pria, dar pentru o echipă din Austria. De când Turul Turciei a început să devină o cursă de top, rutierii românii nu mai participă, pentru că în acest moment în România nu există vreo echipă Pro Continentală, ci doar una Continentală, cea de la Tuşnad.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.