Marko: Am ajuns la soluţia creşterii TVA, pe care o susţinem; după calculele MF va fi suficientă

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că soluţia creşterii TVA, la care s-a ajuns în Guvern, este susţinută de UDMR, după calculele Ministerului de Finanţe aceasta fiind suficientă pentru încadrarea în cifrele economice convenite cu FMI. Marko a spus că, încă de la început, au existat două soluţii alternative – diminuarea […]

cotidianul.ro - Autor
Marko: Am ajuns la soluţia creşterii TVA, pe care o susţinem; după calculele MF va fi suficientă

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că soluţia creşterii TVA, la care s-a ajuns în Guvern, este susţinută de UDMR, după calculele Ministerului de Finanţe aceasta fiind suficientă pentru încadrarea în cifrele economice convenite cu FMI. Marko a spus că, încă de la început, au existat două soluţii alternative – diminuarea […]

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că soluţia creşterii TVA, la care s-a ajuns în Guvern, este susţinută de UDMR, după calculele Ministerului de Finanţe aceasta fiind suficientă pentru încadrarea în cifrele economice convenite cu FMI.

Marko a spus că, încă de la început, au existat două soluţii alternative – diminuarea salariilor şi a pensiilor sau creşterea taxelor, iar după decizia din urmă cu o zi a Curţii Constituţionale, referitoare la pensii, s-a ajuns la soluţia a doua.

„De la început am avut această alternativă – ori reducerea cheltuielilor cu salariile şi pensiile ori majorarea taxelor. Din considerente de eficienţă, noi am ajuns la concluzia că reducerea salariilor şi a pensiilor ar duce la rezultatele scontate şi la păstrarea deficitului, decât majorările de taxe. Dar după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţională reducerea pensiilor, am ales o anumită soluţie din pachetul alternativ. După calculele Ministerului de Finanţe, va fi suficientă. Am discutat ieri (vineri – n.r.) în coaliţie foarte detaliat pe diferite posibilităţi, soluţii, cu cifre, procente şi am ajuns la această soluţie, pe care o susţinem”, a spus Marko Bela.

El a precizat că, personal, consideră „firească” dorinţa Guvernului de a cere Parlamentului să urgenteze procedura de aplicare a legilor privind reducerea salariilor bugetarilor şi recalcularea pensiilor speciale. Mai mult, în opinia vicepremierului, toate partidele ar trebui să fie interesate de această idee.

„E o solicitare firească, după ce CCR a declarat un articol neconstituţional. E nevoie de votul Parlamentului pentru a elimina acel articol şi avem cu toţii interesul în acest sens, nu am sesizat vreo polarizare, toate partidele trebuie să avem această idee, de a reface articolul în cauză. Altceva din pachetul de legi nu se poate discuta”, a arătat el.

Guvernul a decis creşterea TVA de la 19% la 24%, fără a majora şi cota unică de impozitare, urmând totodată să ceară Parlamentului să urgenteze procedura de aplicare a legilor privind reducerea salariilor bugetarilor şi recalcularea pensiilor speciale.

Premierul Emil Boc a precizat, la finalul şedinţei de guvern, că majorarea TVA va fi aplicată de la 1 iulie.

„Nu aveam o soluţie mai bună din perspectiva deciziei Curţii Constituţionale. Ne vom corela politicile fiscal-monetare cu cele ale Băncii Naţionale pentru a ţine sub control inflaţia şi cursul euro-leu”, a spus Boc.

El a arătat că majorarea TVA este singura decizie Guvernului, fără eventuale creşteri ale cotelor CAS şi impozitarea suplimentară a pensiilor.

Majorarea TVA de la 19% la 24% a fost deja agreată cu Fondul Monetar Internaţional şi asigură până la sfârşitul acestui an venituri suplimentare de 3,5-4 miliarde lei, permiţând României să se încadreze în ţinta de deficit de 6,8% din PIB, a declarat ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu.

Guvernul a transmis celor două Camere ale Parlamentului cererea de a organiza în cel mai scurt timp o şedinţă comună în care să aprobe amendamentele la legile de reducere a salariilor bugetarilor şi recalculare a pensiilor speciale, ca urmare a deciziei CC, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

Curtea Constituţională a decis, vineri, cu majoritate de voturi, că unele măsuri de austeritate din legile pentru care Executivul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului, respectiv cele privind reducerea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 de lei şi cele referitoare la pensiile speciale ale procurorilor, judecătorilor şi magistraţilor CC, sunt neconstituţionale.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.