Marko Bela a spus că UDMR rămâne consecventă poziţiei exprimate în legătură cu subiectul eliminării sintagmei referitoare la caracterul de "stat naţional" al României, adăugând că "încet-încet" nici nu-şi mai are rostul această definiţie, informează Mediafax.
"În ceea ce priveşte statul naţional, cunoaşteţi poziţia noastră, această poziţie nu s-a schimbat, încet-încet nu-şi are rostul această definiţie. Deci, în timp ce deja recunoaştem, prin diferite dispoziţii, inclusiv prin dispoziţii incluse în Constituţie, că avem comunităţi naţionale, comunităţi minoritare cu o altă limbă, altă identitate naţională în România şi aceste comunităţi beneficiază de anumite drepturi, într-o astfel de situaţie, ideea că România ar fi statul unei singure naţiuni, al unei singure identităţi, nu-şi mai are rostul", a spus el.
Preşedintele UDMR a arătat că va susţine în continuare eliminarea caracterului de "stat naţional" al României, la discuţiile privind modificarea Constituţiei, dar a recunoscut că nu crede că există vreo şansă să se obţină cele două treimi din voturile parlamentarilor necesare în acest sens.
Preşedintele Traian Băsescu a primit, miercuri, de la Guvern, propunerea de iniţiere a revizuirii Constituţiei, pe care a trimis-o, "în calitate de iniţiator al revizuirii" Legii fundamentale, spre avizare Consiliului Legislativ, urmând să o înainteze Parlamentului.