Gheorghe Mărmureanu trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte siguranţa noilor construcţii din punct de vedere seismic, arătând sunt clădiri care au fost ridicate fără să se ţină seama de normele româneşti.
Directorul Institutului de Fizică a Pământului spune, într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, că în România nu există pericolul producerii unui cutremur puternic în perioada următoare. Potrivit estimărilor, un cutremur de 7 grade ar putea avea loc după anul 2040.
„Cât de rezistente sunt, nu ştiu, dar e bine ca lumea să se ferească să stea pe lângă ele, pentru că o copertină de tipul acesta sau perete de tipul acesta de sticlă dacă ar cădea undeva, pur şi simplu te poate tăia în două. Asta e un mare dezavantaj, sticla este foarte grea şi este foarte ascuţită. Şi apoi, nu uitaţi că geamurile sunt dreptunghiulare, ori dreptungiul nu este o structură geometrică, ea se deformează în timpul cutremurului. Ori este aruncat, ori plesnit. Mai este încă o treabă care deranjează foarte mult. Aceste foarte mari blocuri au fost construite fără a ţine seama de normele româneşti”, afirmă Mărmureanu.