După ce joi a fost atacat la lansarea cărţii sale, duminică, pe fostul preşedinte Ion Iliescu îl vor paşte din nou huiduielile.
Şi asta pentru că Asociaţia 21 Decembrie şi Grupul de acţiune Noii Golani vor organiza duminică, de la ora 12.00, un marş de comemorare a victimelor mineriadelor.
Marşul va porni din Piaţa Universităţii, va continua în direcţia Piaţa Romană, Calea Dorobanţi, către casa lui Ion Iliescu, „principalul vinovat, în opinia noastră, pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii. Îi vom oferi domnului Iliescu panseluţe, florile pe care minerii le-au plantat după ce au făcut «curăţenie» în Piaţă, precum şi alte surprize pe parcursul marşului”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei.
Manifestația este autorizată de Primăria Bucureşti.