
Marşul Diversităţii, desfăşurat pentru cel de-al şaptelea an consecutiv în Bucureşti, s-a încheiat fără incidente, însă 13 persoane au fost reţinute preventiv. Cei 200 de manifestanţi au fost păziţi de 400 de jandarmi şi de 50 de poliţişti de la Brigada Rutieră.
Marşul diversităţii, la care au participat aproximativ 200 de persoane, păzite de două ori mai mulţi reprezentanţi ai forţelor de ordine, s-a încheiat în jurul orei 19.00, după ce timp de două ore manifestanţii au mărşăluit, au ascultat discursuri şi muzică şi au sărbătorit diversitatea sexuală. Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, alături de alţi angajaţi ai ambasadei, s-au numărat printre participanţi. Susţinătorii drepturilor gay au venit înarmaţi cu steaguri, baloane, tricouri şi bannere.
Deşi nu s-au înregistrat incidente, jandarmii au reţinut preventiv 13 persoane, considerate a fi factori de risc. Acestea au fost transportate la Secţia 10 de poliţie, unde au fost amprentate, iar la finalizarea marşului au fost lăsate să plece.
Cu susţinerea a mai multor ambasade şi a unor politicieni români, parada de anul acesta a minorităţilor sexuale se pare că a intrat pe făgaşul normalităţii. Replicile Bisericii şi ale Noii Drepte s-au făcut simţite şi de data aceasta, alături de câteva ieşiri homofobe, dar controversele s-au domolit în comparaţie cu anii trecuţi.
„Prin GayFest, dorim să atragem atenţia asupra faptului că, în România, nu există egalitate în drepturi pentru toţi cetăţenii acestei ţări, în rândul cărora se află şi comunitatea LGBT – lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali. Dorim, de asemenea, să creştem vizibilitatea comunităţii LGBT”, au declarat organizatorii paradei gay din Bucureşti, eveniment organizat pentru al şaptelea an consecutiv de Asociaţia Accept.
Asociaţia Noua Dreaptă a organizat o contramanifestaţie liniştită înaintea Marşului Diversităţii, care s-a încheiat în jurul orei 13.00. Ploaia torenţială i-a împrăştiat pe reprezentanţii Noii Drepte, care aveau autorizaţie de protest până la ora 14.30. Aproximativ 150 de persoane au plecat din faţa Ateneului Român spre dealul Mitropoliei. Participanţii au venit cu drapele naţionale şi steaguri cu însemnele organizaţiei. Ei au scandat „vrem normalitate, nu diversitate”, „gay pe stradă, curve în Parlament”, românii sunt curaţi, nu homosexuali spurcaţi”, „România nu-i Sodoma”. De asemenea, protestatarii au cântat „Basarabia, pământ românesc”. De asemenea, Noua Dreaptă a organizat şi un protest în Timşoara.
De asemenea, au apărut şi declaraţiile religioase anti-gay. „Dacă s-au născut cu acest păcat, atunci e o problemă de sănătate şi atunci trebuie să intervină şi medicul. Dacă acceptăm azi parada gay-ilor, mâine vor fi şi zoofili şi… trebuie să spunem un „nu” hotătât”, a declarat preotul Fotescu la Realitatea TV. „Mi se pare greu să accept ca un preot să vorbească cu atâta neştiinţă şi să-i trimită pe homosexuali la medic şi să asocieze homosexualitatea cu zoofilia”, i-a răspuns Florin Buhuceanu, preşedintele Asociaţiei Accept.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.