Mărțișorul din livada cu cireși

O alee lungă, cu pietriș, îți călăuzește pașii din strada Mărțișor numărul 26 spre o poartă închisă, care are, în partea stângă, o bucată dreptunghiulară de metal și un ciocănel atârnat de ea. Iar dacă dorești să intri, trebuie să urmezi îndemnul scris pe poartă: „Bate în toacă“.

Aici se află căsuța cu pereți albi și cu acoperiș roșu – Mărțișorul poetului Tudor Arghezi. Doamna muzeograf Marieta Mihăiță tocmai a venit din livadă, ținând în palmă câteva cireșe atunci culese.

Povestea Mărțișorului începe în anul 1926, când Tudor Arghezi s-a hotărât să cumpere în zonă aproape două hectare de teren. Se spune că ideea de a cumpăra această bucată de teren exact în locul acesta i-a venit pe când era încarcerat în închisoarea Văcărești. Poetul se uita pe geamul chiliei unde era închis și se gândea ca, dacă va mai fi închis, Paraschiva, soția lui, să poată ajunge la el cu o ciorbă caldă…

Casa, cu 18 camere, parter, etaj, pod și o mansardă a rămas, prin testament, în proprietatea copiilor săi, Mițura și Baruțu, iar acum, când nici ei nu mai sunt, casa a trecut în proprietatea statului, iar parterul va fi și el reamenajat și va deveni spațiu expozițional.

„N-am să te fac, pierduto, să mă aștepți prea mult“

Două versuri sunt înrămate… Doar două versuri. Acestea sunt, de fapt, ultimele pe care le-a scris poetul, cu două zile înainte de moarte. Arghezi s-a stins în data de 14 iulie 1967, la vârsta de 87 de ani, iar versurile sunt din 12 iulie – „Mă chemi din depărtare și te ascult/ N-am să te fac, pierduto, să mă aștepți prea mult“. Sunt dedicate soției sale, Paraschiva, care murise înaintea lui cu un an.

Tudor Arghezi obișnuia să scrie seara, deoarece… „Seara, condeiul alunecă mai ușor pe hârtie, pentru că într-o liniște sfântă, atunci gândurile îți zboară mai ușor și condeiul poate să scrie frumos“. I-a învățat pe copii, pe Mițura și pe Baruțu, trei lucruri foarte importante – să nu mintă, să nu fure și să nu cerșească. Iar copiii au ținut cont întreaga lor viață de ceea ce i-a învățat tatăl lor.

Dacă poetul simțea că sufletul lui nu era atât de curat pe cât ar fi vrut, atunci nu desfăcea așternutul câte o săptămână și veghea. Și priveghea. Și citea. Fără să închidă ochii. Rezista. Citea de obicei. Ca o curățare sufletească, ca o luminare.

Biroul magic

Acum poate fi vizitat doar etajul, cu camera unde se află biroul la care a scris Tudor Arghezi. Poetul îi spunea „camera de reverie“, „camera de visare“. Pe biroul la care scria poetul se află, printre altele, tocul, ultima pereche de ochelari pe care a purtat-o, dar și fotografia înrămată a Mițurei. În partea dreaptă a biroului se află un pat de fier, în care poetul obișnuia să se odihnească spre dimineață. Un corp de bibliotecă se află în partea stângă a biroului, ce reprezintă doar unul dintre piesele bibliotecii ce cuprinde peste 7.000 de volume. Iar bastonul în care și-a sprijinit bătrânețea Tudor Arghezi stă rezemat de un fotoliu, în fața căruia papucii de casă parcă așteaptă, încă, să fie încălțați…

Primul Herder pentru români

În camera de trecere spre dormitorul soților Arghezi, două vitrine găzduiesc o colecție de premii și medalii de merit pe care le-a primit poetul de-a lungul vieții. Cel mai important este Premiul Internaţional Johann Gottfried von Herder, pentru Literatură, pe care l-a primit poetul la vârsta de 85 de ani. Arghezi a fost primul scriitor român laureat al acestui premiu. În vitrină se mai află o carte foarte veche, cea mai valoroasă din colecția de cărți pe care a păstrat-o poetul – Noul Testament în latină și greacă, de la 1860. De asemenea, tot aici este expus și un coupe-papier, pe care poetul îl folosea frecvent. Câteva fotografii înrămate cu familia Stamatiade sunt expuse pe un perete: cumnatul lui Tudor Arghezi, ofițerul Felix Stamatiade, împreună cu soția sa, Elisabeta, sora Paraschivei.

Din camera de trecere se ajunge în dormitorul soților Arghezi, cel mai spațios din toată casa. Paturile alăturate au saltele umplute cu paie, cum se obișnuia la țară, iar pe tăbliile patului sunt incrustate fire de mărțisor, simbolul locului. Tudor Arghezi a dat numele Mărțișor acestui domeniu inspirat de obiceiul localnicilor de a agăța primăvara, în crengile pomilor fructiferi, fire de lână albe și roșii pentru ca pomii să fie cât mai roditori. Între cele două ferestre ale dormitorului se află masa de toaletă a Paraschivei, cu ondulatorul de păr, cu parfumurile cu pompiță, talc, pudră parfumată… În dormitor sunt expuse și pălăriile de Panama, din lână veritabilă, ale poetului, precum și paltonul pe care l-a purtat în ultima perioadă a vieții.
În câteva fotografii apar câini și pisici ce au aparținut familiei. Curtea Mărțișorului devenise o adevărată Arcă a lui Noe, deoarece mulți câini și pisici veneau aici sărind gardul. Tudor Arghezi iubea în mod special câinii. Iar dintre toți, cel mai mult l-a iubit pe Zdreanță, care și apare într-o fotografie alături de poet, unde abia i se zăresc capul și coada, încât pare că este o grămăjoară de lână. Poetul spunea că parcă târa o țoală după el, așa arăta Zdreanță.

Supraviețuire cu cireșe

În holul aflat la etaj era amenajat un spațiu practic, unde poetul primea oamenii din presă, care veneau să-i ia interviuri, sau pe cei de la vreo editură, pentru încheierea vreunui contract, iar Paraschiva, stăpâna casei, obișnuia să-și răsfețe oaspeții cu dulceață de cireșe.

Livada cu cireși a jucat un rol foarte important în istoria Mărțișorului deoarece, la un moment dat, între anii 1948 și 1954, când poetul a fost interzis și scos, de altfel, din programa școlară, și n-a mai avut voie să publice, livada cu cireși a fost sursa principală de venit a poetului și a familiei sale. Tudor Arghezi a fost foarte inspirat, în momentul în care a plantat cireșii, să cumpere trei soiuri de cireși – de mai, de iunie și de iulie. În felul acesta a avut venitul asigurat pentru toată perioada de vară și putea să pună și ceva deoparte, pentru zilele friguroase și pentru nopțile lungi de iarnă, atunci când stăteau la gura sobei.

În următoarea cameră de trecere se află o altă parte a bibliotecii, unde este prinsă furca de tors a Paraschivei, o gospodină desăvârșită.

Spațiul pentru prieteni

Sufrageria, cu un aer aparte, îi primea pe stăpânii casei alături de cei mai prezenți musafiri – familia Stamatiade – cumnatul lui Tudor Arghezi împreună cu sora Paraschivei –, care veneau destul de des la București. Într-un colț se află un patefon… și ni-l putem imagina și pe scriitorul Gala Galaction, prietenul său de-o viață, ascultând muzică lăutărească. Tudor Arghezi era îndrăgostit de muzica populară oltenească pentru că avea rădăcini oltenești, tatăl lui fiind născut pe lângă Craiova. De fapt, numele adevărat al lui Tudor Arghezi era Ion Nae Theodorescu – pseudonimul provenind, după cum însuși scriitorul explica, de la denumirea latină a râului Argeș – Argesis.

Mobilierul Biedermeier este mai vechi de un secol, iar în vitrină sunt expuse bibelouri de porțelan, pahare de cristal, ceșcuțe de cafea suflate cu argint. Pe cele două servante se află fructiere, ceainicul de argint și samovarul în care preparau ceaiul.

Spițerul

Merg mai departe, spre camera-laborator unde poetul obișnuia să prepare esențele de brad și de trandafiri, dar și apa de colonie cu miros de tabac. Tudor Arghezi a rămas cu pasiunea pentru eprubete din perioada în care era laborant la Fabrica de zahăr din Chitila, la 17 ani. Tot aici învățau și copiii, mai ales în zilele friguroase de iarnă. Când zăpada era cât gardul, poetul nu-și mai trimitea copiii la școală, vrând să-i menajeze, și aducea meditator acasă. În această încăpere, Mițura și Baruțu buchiseau la matematică sau citeau pe litere.

Tot aici se mai află și un radio de colecție, cu difuzor rotund – un radio american primit în dar de la un prieten, în 1927, an care coincide cu apariția primului volum de versuri al lui Tudor Arghezi, „Cuvinte potrivite“. Pe câte un scaun sunt puse gențile de călătorie ale poetului, cu care a străbătut Europa între anii 1905 și 1910, iar pe perete sunt înrămate câteva desene ale Mițurei, care a moștenit talentul la desen al tatălui său.

Morminte

„Când vii, pășește slobod, râzi și cântă, necazul tău îl uită întreg pe prag, căci neamul trebuie să-ți fie drag și casa ta să fie zilnic sfântă…“ În curte se află mormintele soților Arghezi, precum și mormântul Mițurei. De cruci au prins câte un mărțișor, care flutură ușor sub adierea vântului de primăvară, iar pe mormântul fiicei sunt sculptate, în lumina soarelui, versurile pe care poetul i le dedicase cândva: „Și când totul va fi gata, se mută la ea și tata“…

Recomanda
Alice-Diana Boboc 16 Articole
Author