Mărturie din infernul de la ATI: A ars până la os!

Psihologul Mihaela Irimia, fiica unuia dintre pacienţii care se afla la secţia ATI Piatra Neamț care a ars ca o torţă,  a povestit că a văzut mai mulţi saci până să-şi identifice tatăl, iar oamenii erau arşi de vii, până la os, potrivit alephnews.ro.

„N-am să scap prea repede de imaginea trupurilor carbonizate (…). Iar în sacii cei negri cu fermoar, acum eu pot să spun că am văzut toate persoanele un pic mai plinuțe. Adică n-au desfăcut fiecare pentru că cei mai slăbuți nu corespundeau descrierii pentru tata și n-avea rost.

Din ce am văzut, unul dintre ei n-are mâini. Adică e ars până la os, până la os…adică incredibil”, a relatat Mihaela Irimia

Aceasta spune că nici nu se uita la televizor în acea seară în care a avut loc tragedia, iar acum a stabilit că sacul negru numărul 5 ar putea fi tatăl ei. Femeia susţine că l-a indentificat după particularități, dar nu este 100% sigură că este părintele său.

„Un om blând și pașnic, care toată viața și-a plătit conștiincios asigurările de sănătate, este acum desfigurat și are aparatura topită pe el. (…) Ce să vă spun că m-am dus să-l identific pe tata și că i-am văzut pe toți și că i-a ars capul și că are sonda de intubație lipită de cateter… (…) Din tot cei arși, 3 îi recunoaște familia și nu sunt probleme, restul sunt… n-ai cum să-ți dai seama. (…) Am stabilit că un număr de acolo, respectiv numărul 5 ar fi tata”, povestește fiica lui Clement Irimia.

Mihaela Irimia, psiholog cu experiență, spune că îi este greu să-i explice acum fetiței sale de ce și cum a pierit bunicul. „Înțelegeți? Taică-miu are mâna arsă complet aproape, în ideea de a-și scoate tubul de oxigen să se salveze…”, a încheiat fiica victimei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Asta e carnea pe gratar si afumata, pe care si-au asigurat-o pentru craciun si anul nou: pnl, usr si paratrantorul de lux terorizanti!

  2. Dați detalii și în scris, că la minunatele televiziuni care ne-au șters creierul cu emisiuni imbecile și ne-au modelat de am ajuns poporul care suntem, se întrec în a prezenta imagini șocante și relatări nepotrivite de la rudele decedaților. Cultivați în continuare în oameni lipsa de pudoare, relatatul bolii, a leziunilor, a sechelelor cu lux de amănute ca pe realizare. Cum nu se înțelege că morții, mai ales cei cu o asemenea moarte năprasnică au nevoie de liniște, de reculegere, de rugăciuni. Nu sunt pentru ascunsul mizeriei sub preș, dar au fost prezentate nenorociri similare în Franța, Italia, Germania, Anglia, USA etc…; zona este delimitată, se dau imagini de la distanță și atât. Se dă o declarații oficială , seara la știri un oficial și un comentator și gata. De mâine liniște. De la carnagiul celor 128 oameni într-o zonă de terase într-o seară de vară ați văzut vreo poză? De la blocurie de garsoniere din Germania incediate de extremiștii de dreapta ați văzut vreodată vreo fotografie de interior cu coridoare și mobilă carbonizate? Cine dâ totuși voie ca să apară asemenea fotografii în perioada când cazul este în cercetare? Te uiți cum persoane cu vechi stadii în televiziune pentru nenorocită de audiență țin zile întregi asemene subiecte pe post, și cum și mai și, persoane de valoare sunt aduse în studiou TV unde se lasă atrase la dezbateri la care participă și cei mai mizerabili dintre politicienii din partide, acei trimiși la televiziuni care când încă nu au fost îngropați morții nu se dau înapoi să facă dintr-o nenorocire subiect de violentă campanie electorată. Dovedim o plăcere în a relata urâtul, nenorocirea, suferința incalificabilă și rușinoasă.

  3. ASTA ESTE REZULTATUL, CA SI IN CAZURILE CELELELATE DE ACCIDENTE DE LA COLECTIV SI 10 AUGUST, DE AMESTECARE A SULEI CU PREFECTURA, RESPECTIV POLITICUL SI-A BAGAT COADA SI ALTE ORGANE „ANATOMICE” ACOLO UNDE NU TREBUIA. ASA O SA FIE IN CONTINUARE, ATATA TIMP CAT PARASUTELE POLITICE NU RAMAN IN PERIMETRUL LOR DE ACTIUNE, ATATA TIMP CAT CUMPARA FIINTE UMANE CU MINCIUNI SI PROMISIUNI CARE NU AU NICIO LEGATURA CU REALITATEA. ACESTE PARASUTE FARA CONDUITA MORALA SI PROFESIONALA, DACA NU SUNT ELIMINATE PANA LA ULTIMUL, OR SA CONTINUE PROBLEMELE LA NIVEL NATIONAL, UMAN, SOCIAL, PROFESIONAL, ….!!!

  4. Mare tupeu si nesimtire pe Iohanis si pe guvernantii sai! Pe langa altii mai vechi, sunt si ei autorii principali ai acestor grozavii greu de inchipuit chiar. Si mai au tupeul si nesimtirea de a iesi senini si acuzatori in fata romanilor. Astia sunt oameni sau hibrizi?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.