Poliţia ucraineană l-a arestat pe căpitanul ambarcaţiunii care s-a scufundat sâmbătă în Marea Neagră, provocând 14 morţi, transmite Europa Liberă în pagina electronică.
Potrivit autorităților, ambarcaţiunea ucraineană, care s-a scufundat în condiţii meteorologice dificile în apropiere de Odesa, nu avea veste de salvare şi era supraîncărcată.
Ambarcaţiunea „Ivolga” avea la bord 36 de oameni, inclusiv trei marinari, dintre care 22 au fost salvaţi. Doi oameni daţi dispăruţi au fost găsiţi morţi duminică, bilanţul total al tragediei ajungând astfel la 14 morţi.
Ambarcațiunea avea o capacitate maximă permisă de numai 12 pasageri şi trei marinari. Procuratura din Odesa a deschis o anchetă. Căpitanul riscă o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru încălcarea normelor de siguranţă.