Magistrații Tribunalului București au decis, joi seară, plasarea sub control judiciar a celor șase persoane reținute în dosarul azilelor ilegale din județul Bihor.
Decizia nu este definitivă.
Este vorba despre Viorel-Teodor Pașca, considerat liderul grupului, soția sa, cei trei fii ai acestuia și coordonatoarea activităților din rețea.
Potrivit anchetatorilor DIICOT, aceștia ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional organizat acuzat de trafic de persoane și exploatarea unor persoane vulnerabile, sub paravanul unei asociații umanitare.
Procurorii susțin că victimele, vârstnici, persoane cu dizabilități și persoane fără adăpost, ar fi fost racolate din spitale și centre sociale, iar în unele cazuri li s-ar fi reținut actele și cardurile bancare, veniturile acestora fiind încasate în mod sistematic.
În urma perchezițiilor, au fost identificate sute de persoane cazate în mai multe imobile din județul Bihor, iar ancheta vizează o rețea extinsă de activitate.
„Mecanism infracțional complex, construit și perfecționat în timp”
Purtătorul de cuvânt al DIICOT a declarat că ancheta vizează destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în trafic de persoane, iar exploatarea victimelor ar fi fost ascunsă în spatele unei aparente activități umanitare.
„Investigațiile desfășurate pe parcursul urmăririi penale au evidențiat existența unui mecanism infracțional complex, construit și perfecționat în timp, prin care membrii grupului au exploatat persoane aflate într-o stare de extremă vulnerabilitate”, a declarat reprezentantul DIICOT.
Acesta a precizat că victimele erau persoane cu dizabilități psihice, aflate în nevoie de adăpost, tratament și îngrijire, dar care ar fi ajuns să depindă total de cei care pretindeau că le oferă sprijin.
Reacția celui considerat a fi coordonatorul rețelei de azile ilegale
Viorel Pașca, indicat de DIICOT drept liderul grupului infracțional cercetat în dosarul privind azilele ilegale din județul Bihor, a respins acuzațiile care îi sunt aduse și susține că a cerut în repetate rânduri autorităților să preia persoanele aflate în grija sa, dacă apreciază că activitatea desfășurată nu este legală.
Mai mult, acesta susține că ar fi fost chiar felicitat de unele instituții ale statului, pentru activitatea desfășurată.
„M-au felicitat pentru ceea ce facem (…) Dar au zis că ar fi bine să mă autorizez. Cum să autorizezi o casă care e renovată și făcută într-un anumit fel, când standardele spun că trebuie să arate cu totul și cu totul altfel. O dărâm și o fac din nou?”, a afirmat acesta.
Gunoialele corupte de la primarii, consilii judetene, DGASPC, si alte institutii parazitice complice cu acest clan de nu au fost arestate??? de 20 de ani functioneaza treaba si nici un functionar macar nu a fost arestat de catre talharii corupti de la DIICOT!!
Zgomot infernal pentru nimic.
Daca ii inchideau, cine se mai ocupa de asistatii de acolo de la Oradea?
Pare că ‘samariteanul’ a luat instituții ale statului din zonă(de la DAGSPC și a sa Comisie Medicală de Expertiză Medicală la Evidența persoanei) pe persoană fizică, într-un final cei decedați(>400(?!)) să fie înhumați într-un ‘cimitir ad-hoc”(ce or fi păzit DSP-ul și alte instituții cu competențe?!) cu o cruce inscripționată:’NECUNOSCUT’. In topic: se mai știe ceva despre situația juridică a celor implicați în speța ‘azilelor groazei’ de acum câti(va) ani? Uitați de:’America, țara tuturor posibilităților’!
Scapă gagii că știu prea multe.🤢
Acest nou scandal care treneaza in spatiul public de vreo saptamana,cu modul defect in care isi si treteaza statul bolnavii, pana acum nu a adus nicio autoritate locala in fata legii…..despre ce stat vorbim? Cate autoritati responsabile, cati angajati platim care au in fisa postului activitati in ac zona………….iar realitatea arata cum o vedem……….Un stat esuat!!! Descurajant!