Medicii de familie vor fi obligaţi, în baza unui ordin, să cumpere cititoare pentru cardurile de sănătate, iar serviciile care nu vor fi validate prin card nu vor putea fi decontate, a declarat, joi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că încă nu a fost rezolvată problema privind cumpărarea cititoarelor de carduri.
„Suntem în curs de rezolvare şi sunt convins că medicii de familie vor cumpăra, pentru că este şi în interesul lor, nu doar al Casei Naţionale sau al sistemului în general. Va veni un moment când vor fi validate doar acele servicii confirmate de card, iar această motiv, că sunt scumpe, nu ţine. Sunt cinci euro, ceea ce înseamnă 22 de lei. Dacă ne gândim la încasările unui cabinet, cu siguranţă oamenii îşi pot cumpăra”, a spus preşedintele CNAS.
Ciurchea a precizat că va emite un ordin privind obligativitatea cumpărării acestor cititoare de carduri.
Preşedintele CNAS a adăugat că peste aproximativ trei luni de zile se va lucra doar pe baza cardurilor. „Procesul de distribuire (a cardurilor – n.r.) este în desfăşurare. După ce vom termina cu distribuţia, undeva la sfârşitul lunii octombrie, în aproximativ trei luni de zile vom folosi doar sistemul cu card. Toată lumea ar trebui să fie interesată de acest card, pentru că el nu face altceva decât să pună ordine. În rest, drepturile pacientului şi drepturile medicului sunt aceleaşi. Dacă nu dorim să fie ordine, sigur că vom găsi tot felul de motive şi nimeni nu-l doreşte”, a mai spus el.