Radu Mazăre a comentat stenogramele date publicității de DNA în dosarul în care îl acuză de mită. Acesta a spus că este nevinovat şi că interceptările au fost scoase din context.
„Eu nu m-am referit la interceptări pentru că nu am voie. Dar dacă DNA le-a dat, atunci o să discutăm pentru că procurorii nu au fost în stare să convingă completul de judecată să mă aresteze. Sunt interceptări permanente, din 2007 încoace. De când a venit Băsescu pe scaun sunt interceptat. Interceptările depuse în dosar au fost scoase din context”, a declarat Radu Mazăre
Discuțiile cu oamenii de afaceri care apar în referatul DNA nu au legătură cu cartierul de locuințe sociale din Constanța, spune Mazăre.
„Omul de afaceri care l-a realizat lucrează programul de asfaltare din Constanța de 10 ani de zile, e normal să vorbesc cu el. Interceptarea unde îl cert pe viceprimar este una anterioară și e vorba de autorizațiile pentru blocurile pentru tineri. Întotdeauna voi reclamați intârzierea și eu îi cert. În discuțiile cu Elan, sigur că vorbeam dacă mi-a luat bilete. Da am fost în Israel, am fost la măciuci”, a mai spus edilul Constanţei.
„Sunt nevinovat, este o absurditate să spui că am luat șpagă. Sunt mândru de cartierul pe care l-am făcut”, a conchis Mazăre.