Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a lăsat să se înţeleagă, vineri, că va candida pentru un nou mandat la viitoarele alegeri locale, după ce a declarat că provocarea în următorii ani va fi construirea unui CET de către municipalitate, astfel încât locuitorii oraşului să beneficieze de facturi mai mici la căldură decât cele actuale.
”Cred că provocarea mandatului următor este ajungerea în casele oamenilor cu o gigacalorie mai ieftină decât asta furnizată de Guvern, că CET-ul este al Guvernului”, a afirmat Mazăre la finalul unei şedinţe a Consiliului Local Municipal, citat de Agerpres.
Edilul Constanţei a declarat că, încă de iarna trecută, a început discuţiile pentru construirea ”unei fabrici de căldură” la Constanţa, cu posibilitatea producerii de agent termic care să fie mai ieftin decât în prezent, investiţie a cărei valoare este aproximată la o sută de milioane de euro.
”Nu ştiu cum va fi, dacă o să facă doar primăria sau un privat în colaborare cu primăria. Cert este că am avut o discuţie acum două zile cu un înalt funcţionar al BERD, am făcut nişte pre-studii de fezabilitate. BERD-ul este interesat să ne finanţeze pentru aşa ceva”, a precizat primarul Constanţei.