Mazăre și Făgădău, trimiși în judecată pentru vânzarea unor terenuri

Radu Mazăre ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără rapoarte de evaluare aprobate de Consiliul Local

De (R.C.)
Mazăre și Făgădău, trimiși în judecată pentru vânzarea unor terenuri

Radu Mazăre ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără rapoarte de evaluare aprobate de Consiliul Local

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Radu Mazăre și a lui Decebal Făgădău, în două dosare care vizează vânzarea unor terenuri din Mamaia și Constanța.

Potrivit unui comunicat al DNA, Serviciul Teritorial Constanța, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Radu Măzare, fost primar al Constanței, a lui Decebal Făgădău, la data faptei viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Constanța, pentru abuz în serviciu, precum și a secretarului municipiului Constanța, Marcela Enache, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Conform rechizitoriului, în perioada 2007 – 2012, Radu Mazăre și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local.

„De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei, etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători”, se arată în comunicat.

Fostul edil ar fi fost ajutat de secretarul municipiului, care ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective.

În cel de-al doilea dosar, procurorii susțin că, în cursul anului 2015, în aceeași manieră ar fi acționat și Decebal Făgădău și secretarul municipiului, care ar fi vândut 3 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța. „Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători”, se mai arată în comunicat.

Primăria Constanța a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Mazare nu numai ca nu a dat peschesul securitatii dar a avut si tupeul de a injura organili,orgnii care dupa cum bine stiti gestioneaza din si de la umbra economia Romaniei.Astea-s doua cele mai grave infractiuni,mai grava ca tradarea de tara care demult nici nu mai e infractiune,e un sport.Pentru astea doua infractiuni Mazare nu cred ca va mai iesi din puscarie,va fi exemplul de neurmat dat „mediului de afaceri” din Romania.Cu Mazare securitatea isi va arata temuta forta,autoritatea,intrasigenta fata de cei care nu i se supun.La pol opus este primarul de la Tulcea,Hogea,care a furat destul dar a dat comisionul si pentru asta DNA-ul Galati l-a lasat in continuare pe functia de primar.LA MULTI ANI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.