Medic de la Maternitatea Bucur, reţinut pentru mită

Un medic de la Maternitatea Bucur a fost reţinut, după ce a fost prins luând mită, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAXpurtătorul de cuvânt al Parchetului Capitalei, Cristina Radu. Procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucureşti au emis pe numele medicului ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, în prezent acesta fiind reaudiat, a precizat Cristina Radu.

Medicul va fi dus, vineri, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită.

Directorul Spitalului „Sfântul Ioan”, de care aparţine Maternitatea Bucur, Alexandu Ciocâlteu, a declarat pentru MEDIAFAX că este vorba de medicul Mircea Conea.

Potrivit acestuia, Mircea Conea lucrează de 30 de ani în spital, are actele depuse pentru pensionare şi are o suferinţă hepatică foarte gravă.

Managerul spitalului a mai spus că a aflat vineri dimineaţă că medicul Mircea Conea a fost reţinut pentru luare de mită.

În acest caz, managerului Spitalului „Sfântul Ioan” i s-a spus că există o sesizare potrivit căreia familia unei gravide i-ar fi dat lui Mircea Conea 300 de lei pentru o cezariană, iar acesta ar fi venit în salon şi i-ar fi aruncat pe jos, spunând că pentru un avort preţul este de 700 de lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.