Medvedev se gândeşte la bioritmul concetăţenilor. Rusia va adopta permanent ora de vară

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a anunţat marţi renunţarea la schimbarea orei de în funcţie de vară/iarnă în Rusia, ora urmând să fie tot anul cea de vară (GMT + 4 la Moscova), şeful statului apreciind că astfel va proteja sănătatea ruşilor.

„Am luat decizia anulării trecerii la ora de iarnă începând din această toamnă. Am transmis o directivă în acest sens guvernului”, a declarat Medvedev.

Pentru Medvedev, este vorba de protejarea ruşilor de „stresul şi bolile” provocate de schimbarea orei.

„Aveam obiceiul schimbării orelor primăvara şi toamna şi ne plângeam de acest lucru. De fapt, se destabilizează ritmul biologic al omului, este deranjant”, a subliniat Medvedev.

Preşedintele luase anterior decizia de a reduce numărul de fusuri orare din Rusia de la 11 la 9, pentru o mai mare eficienţă a procesului de administrare a ţării. Experţii ruşi au sugerat împărţirea Rusiei, cel mai mare stat din lume, în doar patru zone orare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.