Nu cred să mai fi exprimat cineva în lumea de azi judecata potrivit căreia ar fi mai bine dacă stânga ar dispărea din viața politică. Alex Ștefănescu a făcut-o. Argumentul principal al remarcabilului nostru critic literar este că stânga s-a născut din ură și din invidie față de elite, fie ele ale intelectului, fie ale succesului financiar.
Să presupunem, așadar, o lume nouă, în care toate partidele ar adopta ideologia „îmbogățiți-vă, ori crăpați!”, „străluciți intelectual, ori la gunoi!”.
În lumea aceasta ar fi, să zicem, trei feluri de partide. Unul ar zice că leneșii și mediocrii ar trebui adunați în sanatorii speciale. Ar fi dreapta radicală.
Altul ar zice că, totuși, handicapații fizic și neajutorații mintal ar trebui sprijiniți de stat și de societate. Acesta ar fi partidul de centru.
Al treilea ar zice că și cei care nu fac față concurenței de pe piață ar trebui sprijiniți de stat. N-ar fi acesta partidul de stânga din lumea ideologiei „ori vă îmbogățiți, ori crăpați!”?!
Cum de nu pricepe un om al elitei noastre culturale că stânga nu are un conținut ideologic fix, ci este un nume convențional pentru partidele care, în orice context, militează pentru mai multă justiție socială?
Nu pricepe, probabil, pentru că gândește retroproiectând situația din prezent. Pentru Alex, liberalii și conservatorii au fost întotdeauna la dreapta.
Dar adevărul istoric este că pe vremea conservatorilor noștri, liberalii erau desemnați ca fiind roșii (un fel de ciumă roșie). Numai dispariția conservatorilor, după 1913, și apariția social-democraților, după 1891, au făcut ca să fie liberalii văzuți ca militanți ai dreptei. Aveau la stânga alt fel de militanți, iar la extrema dreaptă se profila deja un naționalism radical.
Curajul lui Alex Ștefănescu de a fi maximalmente sincer (fără pic de ipocrizie) lămurește felul de a gândi al unor protestatari de azi, animați de aceeași puținătate a culturii politice.
Dar rămâne de neînțeles cum se face că Alex n-a aflat nimic despre conținutul neresentimentar al stângii, care nu s-a născut din ură pe băncile parlamentului generat de Revoluția Franceză, ci din idealurile égalité, liberté, fraternité.
Mult mai târziu, bolșevicii pun pe égalité mai presus de liberté. Ce-i drept, rămâne neînțeles încă principiul fraternité, care continuă să nu-și afle adevăratul sau conținut laic.
Fotbal, totul e fotbal. Asta joaca fotbal cu capele scriitorilor, asta e directiva NKVD-ului, după care se ghidează și astăzi( v. US). Popularitatea unui Al. Stef. sau a N. Man. Apolzan nu e de prea bun augur pentru cei care o cultivă. Stalin a murit de mult, astia functioneaza nestinjeniti in institutii staliniste. E greu de inteles ce-i cu Al. Stef., om de dreapta ca Ceausescu și comp?