Merkel: În timp ce Zidul Berlinului era demolat, stăteam la saună

La demolarea Zidului Berlinului, în seara lui 9 noiembrie 1989, Angela Merkel, în prezent cancelarul Germaniei, se afla „ca în orice seară de joi” la saună, în Berlinul de Est, şi visa să meargă să deguste stridii în Berlinul de Vest, scrie AFP, citată de MEDIAFAX.

„Joia mergeam întoteauna la saună împreună cu o prietenă”, le-a povestit ea recent unor elevi berlinezi.
În acel moment, Merkel, care a crescut în fosta Republică Democratică Germană (RDG), era fizician la Academia de Ştiinţe din Berlinul de Est. În vârstă de 35 de ani şi divorţată de primul soţ, ea locuia într-un apartament cu două camere şi o bucătărie în cartierul Prenzlauer Berg de azi.

Înainte să se ducă la saună în acea seară, o sună pe mama ei, care locuia la aproximativ 80 de kilometri de Berlin. Tocmai auzise că est-germanii sunt liberi să călătorească. Zidul era pe cale să fie demolat, dar, în acele câteva ore de confuzie, nimeni nu credea. „Nu am înţeles cu adevărat ceea ce se spunea”, a recunoscut conducătoarea conservatoare.

„O glumă” se spunea, la acel moment, în familia ei. Dacă Zidul va fi demolat într-o bună zi, Angela Merkel o va duce pe mama ei să „mănânce stridii la Kempinski”, un hotel de lux din Berlinul de Vest. La telefon, o avertizează „atenţie, mamă, astăzi de întâmplă ceva”. Închide şi pleacă la saună.

Iar în timp ce Angela Merkel savurează baia de aburi calzi, Istoria se accelerează. Se deschide primul punct de trecere între Est şi Vest. Dopurile vinurilor spumante sar şi este sărbătorit sfârşitul unei lumi divizate de la al Doilea Război Mondial.
În drum spre casă „am văzut oameni care se duceau” către punctul de trecere situat la doar câteva sute de metri distanţă. „Nu voi uita niciodată asta. Era ora 22.30 sau 23.00 sau poate un pic mai târziu”, a spus ea.

„Eram singură, dar am urmat mulţimea (…) şi, dintr-o dată, ne-am trezit în partea de vest a Berlinului”. Anonima Angela Merkel, care călătorise deja în vest, bea prima bere vest-germană într-un apartament pe ai cărui proprietari nu-i cunoaşte. „Îmi amintesc că era o bere la cutie şi nu eram obişnuită”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.