Merkel, lecții pentru ucraineni

Cancelarul german Angela Merkel le-a cerut, sâmbătă, autorităților ucrainene să combată mai eficient corupția și să limiteze influența oligarhilor, susținând că oamenii de afaceri germani sunt gata să investească în Ucraina dacă există condiții adecvate pentru acest lucru, conform Reuters.

Merkel a făcut aceste remarci înainte cu șase zile de vizita la Berlin a premierului ucrainean Arseni Iațeniuk, când cei doi lideri vor deschide o conferință comună unde vor fi explorate posibilitățile de investiții reciproce ale Germaniei și Ucrainei.

Cancelarul german a salutat „drumul curajos” asumat de Ucraina, dar a accentuat că aceasta are multe de făcut pentru a atrage investitorii străini și că trebuie să pună în practică un cadru legislativ corect.

„Rolul dominant al oligarhilor trebuie să fie revizuit, oamenilor trebuie să li se ofere transparență, iar corupția trebuie să fie eradicată”, a precizat Angela Merkel.

În urmă cu două zile, cancelarul german a afirmat că întrevede „o rază de speranță” care ar permite „să se avanseze pe calea unei soluții politice” în conflictul din estul Ucrainei dintre separatiștii proruși și forțele guvernamentale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.