Şi aşa venind în faţa presei după un summit european soldat cu un mare eşec (nu s-a reuşit nici măcar stabilirea numelui viitorului şef al diplomaţiei UE, necum cel al succesorului lui Herman Van Rompuy la şefia Consiliului European), Angela Merkel a trebuit să facă faţă unui moment în egală măsură plăcut şi stânjenitor, în ziua în care a împlinit 60 de ani.
Udo von Kampen, reporter la televiziunea publică ZDF, a încercat să-şi mobileze colegii prezenţi la conferinţa de presa de joi de la Bruxelles pentru a-i cânta cancelarului german “La mulţi ani”. Reporterul neamţ nu a reuşit şi s-a trezit cântând singur într-un amestec de engleză şi germană, în faţa unei Merkel cu zâmbetul îngheţat pe faţă.
Jurnalistul german nu a folosit prenumele lui Merkel în timp ce cânta, ci a preferat să o numească Bundeskanzlerin.
Uşor ezitantă, Merkel s-a declarat amuzată şi a mulţumit. Potrivit Deutsche Presse-Agentur, cancelarul a glumit pe seama faptului că reporterii nu au cântat în cor: “Ar fi trebuit să cânt şi eu, poate că aşa ar fi fost mai bine”, a spus Merkel. Cand a plecat de la conferinţa de presa, Merkel a spus: “Noapte bună. Mulţumesc pentru serenadă”.
Pe unul dintre blogurile revistei Der Spiegel, care în ajunul zilei de naştere a lui Merkel se întreba dacă aceasta nu ar trebui să-şi dea demisia, s-a scris imediat că Merkel avea “un zâmbet cu care s-ar fi putut despica un bloc de marmură”. Incidentul de la conferinţa de presă „ar fi înca o dovadă a teoriei lui Groucho Marx cum că una dintre cele mai subţiri trei cărţi din lume este Umorul German”.
La Berlin, Merkel urma să-şi petreacă în continuare ziua în care este marea sărbătorită asistând la o conferinţă despre “Globalizarea în secolul 19”, la care participă 1.000 de invitaţi.