Mesaj pentru Hollande privind intervenţia în Mali

Premierul Ponta, aflat în Franţa, a anunţat că a discutat înainte de plecare cu preşedintele Băsescu despre sprijinul pe care România l-a acordat şi îl mai poate acorda autorităţilor de la Paris în intervenţia din Mali, astfel ca mesajul pe care îl va transmite preşedintelui francez să fie unul comun.

„Am discutat un singur lucru, care ţine de o atribuţie care îi revine şi preşedintelui, nu doar prim-ministrului, o problemă care ţine de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, cea referitoare la sprijinul pe care România l-a dat şi ar putea să-l dea Franţei în intervenţia din Mali. Practic, mesajul pe care îl transmit preşedintelui Franţei pe această temă este un mesaj comun, nu doar al meu ca prim-ministru, ci şi al preşedintelui”, a spus Ponta la RTV.

Premierul Victor Ponta se află la Paris în vizită de lucru, iar joi se va întâlni şi cu preşedintele Franţei, François Hollande.

La începutul lunii februarie, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a discutat şi despre participarea României la misiunea Uniunii Europene de instruire în Mali în anul 2013. (L.V.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.