Meteorologii anunţă vreme rea şi în zilele următoare

Vremea se anunţă tot mai capricioasă. Nu vor lipsi aversele însoţite de descărcări electrice şi scurte rafale de vânt. Izolat sunt posibile şi căderi de grindină.

Meteorologii prognozează şi pentru luni vreme instabilă, îndeosebi în vestul, în centrul şi în sudul ţării. Aici norii stăpânesc cerul o bună parte din zi. Vor fi averse, tunete, fulgere, dar şi rafale de vânt care pot lua aspect de vijelie. Mai mult, izolat poate să cadă şi grindină.

Nici celelalte regiuni nu scapă de ploi, dar vor fi pe arii mai mici, mai ales în a doua parte a zilei. Cantităţile de apă vor depăşi local 25, 30 l/mp, mai ales în Banat, Crişana şi în Oltenia, precum şi în zonele de deal şi de munte. Până la amiază, mercurul din termometre urcă totuşi la valori situate între 18 şi 26 de grade Celsius.

Prima zi de vară vine cu ploi în aproape toată ţara. Aşadar, cerul va fi acoperit de nori o bună parte din zi, şi vom avea din nou averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Izolat vor fi şi condiţii de grindină. Doar prin sud-est aceste fenomene sunt mai puţine. Maximele continuă să scadă uşor şi se vor situa între 16 şi 26 de grade.

Şi în Capitală norii aduc averse temporare, însoţite de tunete şi fulgere. Maxima termică nu atinge mai mult de 22 de grade, o valoare uşor sub normalul primei zile de iunie.

Miercuri vremea instabilă îşi face simţită prezenţa din nou, pe arii extinse. Aversele, însoţite de fenomene electrice şi de vânt cu intensificări temporare, dau nota meteo a zilei. Doar prin Moldova par să fie ceva mai puţine aceste fenomene. Regimul termic e comparabil cu cel din ziua precedentă, ceea ce înseamnă maxime pornind de la 17 grade în estul Transilvaniei, până la 27 de grade în sudul Moldovei şi în nordul Dobrogei.

23 grade se aşteaptă în Capitală, unde sunt de asemenea nori, averse şi descărcări electrice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.