Am fost din nou, deunăzi, în satul de la intrarea în Orăștie, dinspre Deva, Muzeul Satului Transilvănean „Patrimonium” Orăștie, a nu știu câta oară, dar prima în iarna ce nu se dă dusă, care însă, vând nevrând, face loc, „printre picături”, zilelor ce aduc cu ele începutul tuturor începuturilor.
Zilele renașterii, ale culorilor, ale vieții. Câteva raze de soare fac ziua mai plină, până și oamenii par mai calzi.
Liniștea domnește peste tot, iar verdele are câștig de cauză în fața betoanelor aduse de civilizație. Un cioban coboară cu oile spre pășune, miroase a primăvară, a pământ reavăn și a nea ce nu se mai dă dusă sus la munte.
La muzeu, „Muzeul Satului Tradițional”, lumea forfotește, se fac pregătiri pentru deschiderea oficială.
Satul are energie electrică regenerabilă proprie, fiind alimentat prin panouri solare. Sunt aranjate interioarele din „Casa Popii”, Crîșma și altele. Pe o grindă își face cuibul o pereche de rândunele, „semn că acolo șed oamenii buni!”, zic cei mai trecuți prin viață.
Dar astăzi e mai mult despre suflet, despre liniștea ce ne lasă să pricepem și să percepem ce se petrece în jurul nostru și despre cum putem construi din mărci locale brandul de țară. Despre schimbări mici într-una mare și o plimbare în astă zvăpăiată primăvară.
Vrem nu vrem, zgomotul știrilor de tot felul accentuat de anul electoral, prelungit la doi ani, prin care trecem devine din ce în ce mai pregnant.
Sunt momente în care orașul, Orăștia în cazul meu, pare că scoate în relief tumultul. Burgul pare că vrea să se croiască în jurul mașinilor, al trecerilor de pietoni și al parcărilor, pare din ce în ce mai puțin desenat în jurul oamenilor.
Așa că să luăm o pauză pentru a ne reaminti cine suntem. Să ne lăsăm timp pentru suflet și să nu mai luăm zgomotul zilei în serios.
Opresc aici zgomotul tastaturii și las loc, în primă vizionare, fotografiilor din Casa Popii.
Exemplu fericit de actiune patriotica !
De ce ar avea nevoie satul (tradițional e înfloritură, pleonasm) de curent, fie el recuperabil (ce-o fi însemnat și aceasta).
Chiar dacă-i deschis după ce apune soarele cum să prinzi ceva din lumea satului cu becuri peste tot. Ba mai mult, cu LEduri sau neoane economice și ecologice, vorba vine, ce dau o lumină îngrozitoare?
În afară de lumina soarelui ce intră pe fereastră sau ușă, lumânare, lampă, foc în vatră sau opaiț n-au ce căuta becuri.
Orastia este Inima si Sufletul Biblic al Gradinii Maicii Domnului. Vazandu-i acest dar divin, multi au vrut sa-l speculeze in folos propriu si sa-i schimbe compozitia etnica, exp. sasii, ungurii, etc. dislocand in acest areal Dumnezeiesc diferite etnii venetice, pentru a ne instraina obiceiurile, credinta, numele si prenumele….?! Nu vor reusi niciodata pentru ca Maica Domnului este Romanca, la fel vaile, campiile, dealurile, muntii care sunt de o frumusete ce iti taie respiratia. Am auzit de Orastie prin 1956, eram copil, cand tatal meu primea de aici pachetelele de ceai…pentru ca mai tarziu sa-i „bat la picior” miracolele si minunatiile divine ?!