Mickey Rourke, declarație surprinzătoare despre Putin

Actorul american Mickey Rourke și-a cumpărat, duminică, din centrul comercial GUM din Moscova, un tricou imprimat cu figura lui Vladimir Putin, declarând în fața zecilor de reporteri ce asistau la periplul sau moscovit: ”Îmi place tipul ăsta”.

”Vreau să-l port peste tot”, inclusiv în Statele Unite, a spus Mickey Rourke despre tricoul cu Putin purtând uniforma Marinei Federației Ruse.

Tricoul cumpărat de Mickey Rourke face parte dintr-o colecție a Anei Efremova și a lui Ivan Erșov menită să glorifice ”ultimele victorii ale Rusiei pe scena internațională”. La începutul lui august, 87% dintre ruși declarau că aprobă politica lui Putin, potrivit unui sondaj realizat de Centrul Levada.

Gestul lui Mickey Rourke vine imediat după ce un al star de la Hollywood, Steven Seagal, a susținut un concert în Sevastopol (Crimeea), pe o scenă pe care se afla și drapelul republicii separatiste Donețk. Potrivit agenţiei de presă ruse RIA Novosti, actorul american a spus că a venit în Crimeea deoarece muzica îi uneşte pe oameni.

Într-un interviu acordat în luna martie unui ziar rusesc, Steven Seagal a spus că dorinţa preşedintelui Vladimir Putin de a-i proteja pe ruşii din Crimeea „cât se poate de rezonabilă”.
Actorul american şi Vladimir Putin, care întreţine imaginea unui om puternic, sunt prieteni de mulţi ani şi se întâlnesc cu regularitate, a precizat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, anul trecut, cu ocazia unei vizite întreprinse de Steven Seagal la Moscova pentru promovarea artelor marţiale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.