Mihaela Bilic: De ce mâncăm carne cu garnitură?

Asocierile dintre alimente înseamnă mai mult decât obiceiuri și tradiții culinare, în realitate au la bază argumente nutriționale, spune medicul nutriționist

De B C
Mihaela Bilic: De ce mâncăm carne cu garnitură?

Asocierile dintre alimente înseamnă mai mult decât obiceiuri și tradiții culinare, în realitate au la bază argumente nutriționale, spune medicul nutriționist

Asocierile dintre alimente înseamnă mai mult decât obiceiuri și tradiții culinare, în realitate au la bază argumente nutriționale, spune medicul nutriționist Mihaela Bilic.

Combinația clasică dintre carne și garnitură nu este întâmplătoare, iar faptul că ne place șaorma cu de toate nu e de mirare! Asta până ne-au încurcat nutriționiștii când ne-au spus că ele se mănâncă separat…dacă vrem să slăbim! Mâncatul de slăbit e una, iar mâncatul sănătos și echilibrat e cu totul altceva, precizează medicul.

Potrivit Mihaelei Bilic, trebuie să combinăm alimentele între ele pentru că natura ne-a vrut omnivori, adică să mâncăm din toate. Și ca să ne oblige să facem asta, nu a creat un aliment complet, care să conțină toți nutrienții. Avem proteine și grăsimi în produsele de origine animală, iar fibre și glucide doar în produsele de origine vegetală. O farfurie ideală înseamnă carne, cartofi și salată, ca să avem proteine, grăsimi, carbohidrați, fibre și vitamina C- fiecare vine cu aportul lui și acoperim toate categoriile de alimente.

Când mâncăm asociat are loc o sinergie nutrițională, alimentele se completează și se potențează între ele, le crește bioeficiența la capitolul absorbție și metabolism. Fierul din carne se absoarbe mai bine în mediu acid, motiv pentru care punem legume sau sos de roșii în tocăniță. Vitaminele și fitonutrienții liposolubili din vegetale au nevoie de grăsime, motiv pentru care punem brânză sau ulei în salată.
Știați că există un factor numit MPF (meat, poultry, fish) prezent în alimentele de origine animală? Este un element stimulator pentru absorția de fier din legume și cereale, care încurajează și recomandă asocierile alimentare. Pentru creșterea utilizării fierului non-hemic și combaterea anemiei, făinoasele și legumele au nevoie de carne sau pește la aceeași masă, iar salatele și sendvișurile trebuie să conțină un pic de șuncă sau de brânză- așa ajutăm absorția fierului din pâine și legume, spune medicul nutriționist.

Indicele glicemic este mai mic dacă făinoasele sunt combinate cu grăsime. Indicele glicemic înseamnă viteza cu care glucoza din mâncare se absoarbe în sînge și crește glicemia. Cu cat indicele glicemic este mai mare, cu atât se descarcă mai multă insulină, hormonul responsabil de îngrășare.

Puțină lume știe că glucoza se absoarbe mai ușor din lichide și mai repede dacă mâncăm zahăr pe stomacul este gol. Dar cel mai interesant este că asocierea dintre făinoase și grăsime încetinește absorția glucozei. Prin urmare indicele glicemic pentru pâine scade dacă o mâncăm cu unt. Iar pastele și orezul afectează mai puțin glicemia dacă conțin brânză, măsline sau cârnați.
Concluzia? Sunteți liberi și chiar vă recomand să asociați! Mâncăm mai puțin, ca să rămânem în bugetul de calorii, dar obligatoriu mâncăm combinat, ca să fie sănătos și echilibrat! O șaorma cu de toate…mâncată pe jumătate, recomandă Mihaela Bilic.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Pestele si el poate fi consumat destul de mult, apoi carne de pui fiarta sau la cuptor in pungute cu mirodenii din supermatket. Pungutele se pot lua din supemarket la pretul de maxim 5 lei si daca mai adaugati si un praf fin de usturoi, apoi reteta este pe masura talentului dumneavoastra de bucatar.

  2. Eu am slabit 8 kg in 4 saptamani, cu un regim alimentar disciplinat. Nu orice regim alimentar se potriveste oricui. Depinde foarte mult de varsta, obiceiuri alimentare si problemele de sanatate ale fiecaruia. Daca ai un organism sanatos, atunci e foarte simplu.
    Regim
    Carne de vitel fiarta 200 grame cu salata de varza. Apa la interval de o ora, apoi ceai de lamai, gimbir, macese, catina, etc. Dimineata trebuie sa mergeti pe jos minim 3 km, apoi cafeaua trebuie sa fie decof. sau cof. indulcita cu zaharina din salvie. Supe simple, branzeturi, urda, kefir, lapte salata verde, salata de varza, salata de castraveti, fara alte legume, fara fructe, ficatei la tigaie, ciuperci la tigaie, fara apa minerala sau sucuri carbogazoase, fara bauturi alcolice, fara prajituri. Evitati produsele din supermarket, respectiv conservele, fie ele sub forma de salate, vezi salata de vinete, contine aditivi.

  3. FanBILIC …
    CineSeAseamănăSEAdună …
    IO sunt CHIAR FERICIT că SE ReUNESC Sufletele PERECHE …

  4. D. . Expresia „LE ȘTIE” era din Romanul BUN al Regretatului EUGEN BARBU, „UNSPREZECE”
    se referea la Un Fotbalist care „LE STIA” a impleti Adversarii când ÎNCĂ Nu apăruseră Pele, Rumennige, BeckenBauer, Dobrin, Ilie Balaci, Bursucu Dan Petrescu, Eusebio și Muuuulți ALTII de care am uitat, Messi, Ronaldinho și Ronaldo …
    Mai avea BARBU niște Cestii de Margine „FOLCLORICE” INDIENE de București, „Picioruș”, „Inimă de PorumbIel” …

    .

  5. …atata timp cat duci o viata fara stress, miscare zilnica(3-5km/zi de mers pe jos), inot si bicicleta.Mai este o conditie, sa nu locuiesti in maghernite de orase gen B, CJ, TM, etc.

  6. Până ATUMCI, doar UN SINGUR Exemplu:
    DE CE Arnold Schwarzenegger, CareACrescutCuBodyBuilding ARE STENT pe Valva Inimii?
    Pentru că – ODATĂ ajuns la Vărf SOCIAL – s-a deDat la a MÂNCA de POFTĂ; ca Marea Majoritate a Ființelor UMANE care Nu se IUBESC înDestul, Cam CaSfaturile BILICIenne. De ACEEEA TOȚI Miliardarii ARATĂ laVărste SIMILARE Absolut LaFel ca Middle CLASS, deși AU TOATE Cestiile MODERNE TRATAMENTE de LONGEVITATE în SĂNĂTATE Perfectă, dar MINCINOASE Științific la Discreție. MINTE NU au …
    Morți PreMATUR Celebri : Johnny HALLYDAY, Alain DELON, etc. NU veți vedea pe Google FOTO NICIUNUL de Peste 80 care să arate SĂNĂTOS sau MaiSănătos decât OriCARE dintre Membrii Middle CLASS, de Vîrste EGALE.
    Și-AU ascutlat Poftele de a FERICI LIMBA.

  7. Ha, ha! “Nutriționistu” C’olacu revol’tioniază domeniu gastronomiei ș’ nutriției “științifice”. Ultima lui postare di pe Tik Tiok ne zâce că Pintru a ne sătura ș-ân acelaș’ timp a mențâne o siluietă d-invidiat recomandă barabule hierti-n apâ cu sari cu garnitură di chitâ prăjâtă…Face ghine la hiară ș’ la bujetu’ fameliei!

  8. Organismul nu poate „intelege” mai mult de 3 alimente la o masa. Restul se depune in tesuturi fara a fi asimilat. Orice fel de proteina (purine), carne, lactate/branzeturi, leguminoase (fasole, mazare, naut), trebuie consumate impreuna cu salate verzi (patrunjel verde) care sa usureze munca excesiva a organelor: ficat, colecist, rinichi. Mai ales rinichii, care oricum pierd un sfert din capacitatea naturala de functionare dupa 45-50 de ani. Miscare!

  9. Pe cât îi detest pe „nutriționiști”, pe atât o apreciez pe femeia asta! Mereu spune numai lucruri de bun-simț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.