Mihai Necolaiciuc rămâne în penitenciar

Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 au respins cererea fostului director general al CFR Mihai Necolaiciuc de liberare condiţionată, astfel că acesta rămâne încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Decizia nu este definitivă, ea poat fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

După doar 11 zile de la condamnarea Mihai Necolaiciuc a cerut, marţi, să fie eliberat din penitenciar.

Necolaiciuc este condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare în dosarul în care a fost găsit vinovat pentru fraudarea statului cu 2,7 milioane de euro.

Avocaţii fostului director general al CFR şi-au apărat clientul invocând faptul că sunt îndeplinite toate condiţiile admiterii cererii de liberare condiţionată şi că Mihai Necolaiciuc a executat mai mult de jumătate de pedeapsă în arest preventiv.

Apărarea a subliniat faptul că fostul director general al CFR a stat în spatele gratiilor peste 800 de zile, dar şi faptul că Mihai Necolaiciuc se află sub control judiciar în alte două dosare.

Potrivit legii, „poate fi liberat condiţionat condamnatul care a executat fracţia de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele penale”, iar conform articolului 60 alineatul 2, „fracţia de pedeapsă executată trebuie să fie de 1/3, în cazul condamnaţilor trecuţi de vârsta de 60 de ani, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prev. la art. 59 alin. 1 din vechiul C. pen”. Mai exact, fostul şef al CFR a invocat faptul că din pedeapsă trebuie scăzută perioada în care a stat în arest, respectiv din 17 iunie 2009 până în 18 octombrie 2011, ceea ce înseamnă că el a ispăşit mai mult de o treime din condamnare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.