Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost audiat la poliţia din Skopje, în noaptea de luni spre marţi, după ce i-a înjurat pe reporterii ProSport şi ProTV şi a agresat-o pe jurnalista Alexandra Tănăsescu.
Reprezentaţi ai poliţiei au ajuns în jurul orei 00.00, ora locală, la hotelul în care este cazată delegaţia Stelei, pentru a-l identifica pe agresor. Stoica şi-a recunoscut faptele, însă a refuzat iniţial să meargă la poliţie. În momentul în care poliţia l-a invitat la secţie, managerul Stelei a început să strige că este cetăţean european, iar reprezentanţii legii să se prezinte cu mandat, scrie prosport.ro.
În cele din urmă, Stoica a acceptat să meargă la secţia de poliţie, dar acolo managerul Stelei a negat însă că ar fi avut gărzi de corp. Oficialul Stelei a declarat în faţa autorităţilor că cei doi care au agresat-o pe Alexandra Tănăsescu nu sunt gărzile sale de corp şi că nu sunt cazaţi în hotelul Stelei.