Mihai Stoica, directorul sportiv al echipei Steaua, audiat la DNA

Mihai Stoica, directorul sportiv al echipei Steaua, este audiat la DNA în calitate de martor în dosarul privind suspiciuni de corupţie în legătură cu lucrările ştiinţifice scrise de deţinuţi.

Mihai Stoica a fost citat în calitate de martor în dosarul privind cărţile scrise de deţinuţi.

Directorul sportiv al Stelei a fost condamnat în anul 2014, în dosarul transferurilor de jucători, la trei ani şi şase luni de închisoare, fiind eliberat condiţionat în luna februarie a acestui an, relatează Mediafax.

Fostul manager al echipei Steaua este unul dintre condamnaţii care au obţinut zile de libertate pe baza cărţilor scrise în detenţie.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat în 2014, alături de Stoica, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, şi pe Gheorghe Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.