Deputatul PSD Mihai Sturzu, președinte al TSD, este „revoltat” de declarația senatorului liberal Teodor Atanasiu, care dorește ca după alegerile europarlamentare PNL și PDL să fuzioneze.
„Crin Antonescu a decis să rupă USL, invocând tot felul de pretexte, crezând că va reuși să îi păcălească pe români. Sondajele ne spun că planul său a eșuat. Acum, domnul Atanasiu ne spune cu subiect și predicat de ce PNL a renunțat la USL: pentru a se uni cu PDL. Simplul gând că PNL ar putea fuziona cu cei care au distrus România este o lovitură grea dată românilor. În 2012, românii au votat USL ca să scape de PDL și Traian Băsescu, nu ca să îi readucă la putere”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri AGERPRES.
El și-a exprimat speranța că restul liberalilor, membrii simpli din partid, „nu sunt de acord cu o astfel de mișcare și își doresc, așa cum o face PSD, ca după alegerile pentru Parlamentul European, USL să se reunească”.
Senatorul liberal Teodor Atanasiu a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că speră ca după europarlamentare democrat-liberalii să înțeleagă că trebuie să fuzioneze cu Partidul Național Liberal pentru a putea construi un proiect de dreapta puternic.
‘După rezultatul de la europarlamentare, eu sper ca cei de la PDL, care s-au delimitat frumos de Traian Băsescu, să înțeleagă că trebuie să vină alături de PNL într-o fuziune, ca să își mențină aleșii locali și parlamentarii și pentru a putea construi un proiect de dreapta puternic. Fiindcă altfel o să continue hemoragia la ei’, a opinat Teodor Atanasiu.